> 19 persoane au fost infectate, toate fără simptome
Un focar de infecţii cu noul coronavirus a fost înregistrat la o fundaţie din Suceava, fiind confirmate 19 cazuri de infectare la beneficiari şi angajaţi dintr-o casă de tip familial şi de la un centru de zi. În total, casa de tip familial are un efectiv de 21 de persoane, dintre care 14 beneficiari (toţi copii) şi şapte angajaţi. DSP Suceava a precizat că toţi urma să fie evaluaţi clinic şi paraclinic în cursul zilei de vineri, 9 octombrie, la UPU Suceava, după care să se stabilească măsuri adaptate recomandărilor medicale.
Alte cinci persoane pozitive, toate din rândul angajaţilor, au fost depistate la un centru zi de recuperare al fundaţiei din Suceava.
Centrul are un efectiv de 12 angajaţi, care asigură servicii socio-medicale de zi pentru 80 de copii. În aceste condiţii, conducerea fundaţiei a suspendat activitatea centrului până la sfârşitul lunii octombrie, iar DSP Suceava urma să efectueze dezinfecţia generală în locaţiile menţionate.
Reprezentanţi ai fundaţiei au declarat că aceste cazuri s-au depistat după ce întregul personal şi beneficiarii au fost testaţi pentru infecţia cu noul coronavirus.
„Toţi sunt asimptomatici” a precizat sursa citată, care a menţionat că nu a fost stabilită sursa infectării, în condiţiile în care niciunul nu a prezentat simptome, iar toate spaţiile au fost dezinfectate în permanenţă.
Copiii din casa de tip familial şi angajaţii sunt monitorizaţi permanent de un medic. (N.B.)























Comentarii