Prezent la Campionatele Naţionale de alergare montană pe distanţă lungă şi scurtă, ce s-au desfăşurat pe 3 şi 4 octombrie, la Câmpulung Moldovenesc, Florin Florea, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, a făcut cunoscut că municipiul bucovinean ar putea găzdui, peste doi sau trei ani, campionatul european de alergare montană.
„Peste doi, trei ani, dacă lucrurile merg bine şi scăpăm şi de pandemie, am putea să ne înscriem, Federaţia Română de Atletism împreună cu comunitatea locală, Primăria Câmpulung Moldovenesc, să candidăm pentru campionatul european de alergare montană, pentru că este clar că, de la an la an, echipa de organizare este tot mai mare şi din ce în ce mai profesionistă. Organizarea unui campionat european este un lucru benefic pentru oraşul staţiune, pentru că o competiţie sportivă este ca o carte de vizită şi un mod de a promova zona.
Au apărut în ţară mai multe echipe de organizare, noi am încercat cumva să dăm posibilitatea mai multor comunităţi locale să îşi facă echipe de organizare şi dorinţa noastră este ca în următorii ani să facem un fel de licitaţie, aşa cum facem şi noi licitaţie la nivel european ca să aducem o competiţie în România.
Oricum, municipiul Câmpulung Moldovenesc este în «pole position», se va bate cu Poiana Braşov, mai sunt şi alte zone, dar aceste două localităţi sunt principalii candidaţi pentru organizarea unui campionat european de alergare montană. Noi, Federaţia, ne dorim să facem competiţii internaţionale, pentru că este prestigiul localităţii, este prestigiul ţării şi este aportul nostru, al Federaţiei, de organizare la comunitatea europeană a atleţilor. Trebuie să facem din ce în ce mai multe competiţii”, a declarat Florin Florea, preşedinte FR Atletism.


























Comentarii