Amenzi pentru nunţi organizate cu număr mare de persoane şi fără asigurarea dezinfectanţilor

> Poliţia Suceava a transmis că, pe fondul numărului mare de cazuri de Covid-19 din judeţ, a intensificat verificările privind respectarea normelor de prevenire a infectării cu noul coronavirus

Sâmbătă şi duminică, peste 400 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători ISU, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în pieţe, în restaurante, pe terase şi în trafic, a anunţat ieri Poliţia Judeţeană Suceava.

„Pe fondul numărului de cazuri de Covid-19 înregistrate, pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus au fost intensificate activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Astfel, au fost verificate 169 de societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, obiective şi locaţii, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

Totodată, au fost verificate 1163 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse şi au fost controlate peste 100 de mijloace de transport.

Poliţiştii au depistat 17 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare de 4.100 lei.

De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale la operatori economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii.

Astfel, la două săli de nunţi s-a stabilit că au fost organizate evenimente cu depăşirea numărului maxim admis de persoane, unităţile economice neasigurând locaţiile nici cu substanţe dezinfectante. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 6000 lei.

În total, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 10.000 de lei.

„Vă recomandăm să păstraţi distanţarea fizică, să purtaţi mască de protecţie, să respectaţi modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneţi la riscuri. Purtaţi masca de protecţie în mijloacele de transport, în magazine şi în celelalte spaţii unde este obligatoriu.

Evitaţi aglomerările de persoane, respectaţi numărul de persoane la un eveniment, vă protejaţi pe dumneavoastră şi pe cei din jur. Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancţionarea cetăţenilor, ci ca toţi să conştientizeze că sănătatea şi viaţa persoanelor sunt cele mai importante. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Suntem la datorie şi aplicăm legea în litera şi spiritul ei! Suntem şi vom fi prezenţi pe întreg teritoriul judeţului.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă!” a transmis Poliţia Judeţeană Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI