Despre descinderile şi poposirile lui George Enescu la Suceava şi Cernăuţi, care ne pare imposibil să nu fi existat, ne informează scrupulosul filolog Leca Morariu. Or mai fi făcut-o şi alţii, însă fişierul memoriei noastre nu cunoaşte astfel de înregistrări publicate pe undeva. În consecinţă, ne vedem constrânşi a ne mulţumi cu atât, nu înainte de a ne îndrepta gratitudinea către cel care ne prilejuieşte contactul cu astfel de informaţii preţioase.
Aşadar, din două însemnări publicate în revista sa „Făt-Frumos” (Suceava, anul IV, nr.2 şi, respectiv, nr. 4, 1929), aflăm că primul popas al marelui nostru muzician la Suceava s-a produs la 19 mai 1923, iar al doilea, la 29 aprilie 1929, când marele maestru a susţinut un concert muzical cu piese de mare virtuozitate şi popularitate, din compozitori celebri: Veracini (Sonata în mi minor), Saint-Saens (Ravanaise), Corelli (La folia), Paganini (Kresiler, Tempo di menuetto), Beethoven (Sonate a Kreutzer). Leca Morariu nu uită să noteze că Maestrul a vizitat, în această împrejurare, şi câteva dintre cele mai celebre dintre monumentele noastre istorice : Cetatea de Scaun, Mănăstirea Sf. Ioan, Zamca, Pătrăuţi, Dragomirna, precum şi Muzeul Sucevei, cu Secţia Porumbescu, aici lăsându-şi, ca mărturie, semnătura, în condica de impresii (care s-a păstrat în arhiva muzeului sucevean), la p. 11.
Leca Morariu, care trebuie să-i fi servit Maestrului ca cicerone în acest pelerinaj, notează în jurnalul său: „Ştim că legături de ordin intim şi vraja amintirilor din copilărie îl leagă de Suceava, precum şi obârşia lui, jumătate bucovineană, îl apropie de Bucovina – «de bucovinenii noştri», zicea el însuşi”. Mai mult, meticulosul profesor bucovinean reţine şi câteva lapidare, dar semnificative impresii rostite, cu acest prilej, de distinsul oaspete:
- La Suceava: „Să ne oprim cel puţin noi în aceste uitate cuiburi ale noastre… Suceava, Hotin…, fiindcă-s ale noastre”.
- La Dragomirna: „Minune! Atâta supleţe! Pare că-i o naie [naiadă?] făcută să plutească la seninul albastru al cerului…” Leca Morariu, adept nedezminţit al autenticităţii, ţine să ne atragă atenţia că acestea „erau cuvintele lui chiar dăunăzi”, că „nu numai motive de ordin personal îl determinau să cinstească Suceava cu atenţia sa” şi că „O cinstire ca aceasta e reciprocă!… Suceava oficială îi rămâne, totuşi, îndatorată lui Enescu, iar noi urmează să-i mulţumim cu un alt prilej pentru neuitatele impresii ce ni le-a dat…”
Prilejul avea să se ivească peste 14 ani, tot primăvara, la 21 aprilie 1943. Un „stop-cadru” diaristic, ocazionat de concertul susţinut de George Enescu la Cernăuţi, la data amintită, ni se oferă în jurnalul de însemnări intime al lui Leca Morariu. Ne surprinde, aici, portretul schiţat prin câteva linii al personalităţi artistului, care i se impune diaristului prin „Formidabilă putere a sufletului. La acest fizic şubred şi ingrat – atâta elan, atâta vulcanică zvâcnire. Şi infinite nuanţe de frazare, de dinamică etc”.
Reproducem şi acest text – necunoscut, în alte surse – , menţionând că Upu Tachi (Lupu Taichii) e Octavia Lupu Morariu, soţia profesorului şi filologului bucovinean, talentată şi titrată pianistă şi interpretă de muzică vocală, care a evoluat odată şi la Radio Bucureşti, acompaniată de pianistul I. Filiorescu, şi că partea din textul jurnalului aferentă zilei de 21 aprilie 1943, peste care sărim, conţine informaţii din activitatea strict domestică, ce nu şi-ar fi găsit un loc tocmai potrivit într-un context aşa de încărcat de sensibilitate ca acesta.
24.IV. 943
Seara. Concert Enescu. Formidabilă putere a sufletului. La acest fizic şubred şi ingrat – atâta elan, atâta vulcanică zvâcnire.
Şi infinite nuanţe de frazare, de dinamică etc.
În pauză, la El. Dă autografe la toată lumea. Deci şi mie: „Maestre, infimă părticică din gratitudinea Cernăuţilor pe care nu i-aţi uitat”.
„Cum să-i uit? Noi, dorohoienii, suntem legaţi de Cernăuţi. Mama mea a făcut pensionul la Cernăuţi”.
„Sunteţi primul care a rupt din nou pârtie la Cernăuţi (după invazia roşie)”.
„Ba a mai fost Tănase” – (poate aluzie la sala nu prea vândută). Ilaritate.
„Nu, nu! Fără ironie. Tănase e un artist. Şi în război m-a ajutat mult.”
De concertul lui la Suceava îşi mai aduce vag aminte. C-a fost la „Putna”.
„Nu, Maestre, la Dragomirna…”
Foarte adus de spate (Upu Tachi lăcrimează când îl vede), răscrăcănat, cu picioarele parcă debile şi cam neglijent în toaletă: pantalonii necălcaţi, prea strâmţi, ghete simple cu nasturi (ca din vremea lui 1848), puţină proeminenţă abdominală, umerii aduşi înainte.
Şi pianistul I. Filioresacu îşi aduce aminte de eminenta cântăreaţă de la Radio Bucureşti, a avut plăcerea s-o acompanieze. De la d-l Leca Morariu are o carte.”
Cu aceste puţine – dar cât de semnificative! – mărturii despre legăturile lui George Enescu cu spaţiul nord-moldav (al Bucovinei) ne situăm în faţa unor circumstanţe de incontestabilă confirmare a adevărului conform căruia pe la locurile sacre ale românismului este imposibil să nu-şi fi manifestat prezenţa, lăsând urme de neşters, oricare dintre fiii lor de înaltă reprezentativitate. Şi noi ne bucurăm că George Enescu este unul dintre aceştia, căci, în fond, Rapsodia română, de-o pildă, parcă nu răsună mai româneşte niciunde ca în Bucovina, unde Balada lui Ciprian Porumbescu a deschis o cale statornică întru această nobilă tradiţie.
Comentarii