Şomuz Fălticeni este prima echipă de fotbal din judeţul Suceava care va debuta în sezonul oficial 2020-2021. Formaţia va juca, pe 9 septembrie, în primul tur al Cupei României, cu Dante Botoşani. Calificarea se va decide într-o singură manşă, de la ora 16.30, pe terenul proaspetei promovate în eşalonul al treilea din judeţul vecin.
Pe tabloul de concurs nu se va afla şi câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, întrucât în acest an competiţia patronată de AJF Suceava nu a putut fi dusă la bun sfârşit din cauza pandemiei de coronavirus.
În total, în primul tur al Cupei României, faza naţională, se vor disputa 30 de meciuri, 24 dintre participante fiind echipe desemnate de AJF-uri, iar restul de 36, formaţii care au evoluat în sezonul precedent în Liga a III-a. Împerecherea echipelor a fost făcută de Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal pe baza criteriului geografic.
Foresta şi Bucovina Rădăuţi, celelalte reprezentante ale judeţului Suceava în cel de-al treilea eşalon, vor intra în competiţie în turul al doilea, pe data de 23 septembrie.


























Comentarii