Şoseaua ocolitoare a municipiului Vatra Dornei va fi finanţată cu peste 100 de milioane de euro, fonduri europene

> Potrivit preşedintelui CJ Suceava, lucrarea va fi gestionată de primăria dorneană

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, la Vatra Dornei, că municipiul va beneficia de prevederile ordonanţei de guvern privind transferul administrării şoselei de centură de la CNAIR la administraţia locală şi că pentru realizarea investiţiei se vor aloca peste 100 de milioane de euro, fonduri europene.

Gheorghe Flutur a remarcat că se află în plin proces de refacere şi infrastructura rutieră de la intrările în municipiu de pe DN 17.

„Dacă multă lume care trecea prin Vatra Dornei avea un of referitor la calitatea drumului naţional şi la intrarea dinspre Suceava, şi la cea dinspre Bistriţa, îl felicit pe primar pentru că, în sfârşit, s-a realizat asfaltarea acestei zone” a spus Flutur.

El a menţionat că a durat pentru că a fost un proiect cu finanţare europeană, iar în ultima perioadă primarul a asfaltat 15 km de drum în municipiu, din care 7 km la intrările din municipiu.

Vatra Dornei începe să arate din nou a staţiune turistică

Preşedintele administraţiei judeţene şi-a exprimat satisfacţia că, după investiţiile care au fost realizate, Vatra Dornei începe să arate din nou ca o staţiune turistică.

El a spus că primarul din Vatra Dornei este invidiat de alţi primari pentru că a accesat multe proiecte europene. „S-a ţinut de capul meu, dar şi eu m-am ţinut de capul lui” a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava e subliniat că a fost emisă OUG prin care şoseaua de centură a municipiului Vatra Dornei va putea fi gestionată de Primărie, cu fonduri europene.

„E o investiţie de peste 100 de milioane de euro, de la intrarea în Vatra Dornei de la podul care se va construi peste râul Bistriţa la Argestru, până la Podul Alunului, iar traficul greu va ocoli municipiul şi pe această variantă, cum îl ocoleşte deja pe Valea Bistriţei spre Broşteni” a spus Flutur.

El a amintit că se află în lucru şi conducta de gaz natural dinspre Pojorâta spre Vatra Dornei, investiţie care urmează să fie finalizată în a doua parte a anului viitor.

Gheorghe Flutur a explicat că investiţiile din Vatra Dornei sunt făcute pentru ca turiştii să aibă ce face în această staţiune şi a menţionat că proiectul său major din următorul mandat este realizarea staţiunii Bucovina, prin asocierea staţiunilor de interes naţional Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, unde vor putea fi folosite tichete de vacanţă, „ca în lumea civilizată”.

„Vatra Dornei rămâne staţiunea cea mai veche, cu latura balneară, dar nu numai. Aici turismul montan, gastronomia, renumitele băi, apa minerală, obiceiurile, obiectivele turistice, vor fi un magnet pentru turişti” a spus Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: