În curând

Sucevenii îşi vor arunca gunoiul sub camere de supraveghere

> Odată cu încheierea modernizării, regim strict la colectarea deşeurile menajere produse de locuitorii municipiului

 Municipiul Suceava a ajuns la final cu proiectul de a  introducere a sistemului modern de colectare a deşeurilor menajare provenite de la apartamentele locuitorilor reşedinţei de judeţ. Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că lucrările trebuia să fie terminate la sfârşitul anului, însă firma contractantă şi-a onorat obligaţiile în avans.

„Este un proiect de un real succes, amenajarea punctelor de colectare, a celor 100 îngropate şi 100 semiîngropate fiind finalizată cu 5 luni înainte. Contractul a fost semnat în 2018, aceste puncte trebuia să fie terminate spre iarnă, însă, iată că deja avem 200 de puncte de colectare moderne în municipiul Suceava” a precizat viceprimarul, recunoscând că la unele dintre acestea se mai lucrează la pavaje şi semnalizarea rutieră. Ultimul punct de colectare îngropat, dublu, a fost dat în folosinţă pe strada Samuil Isopescu, în total, în Burdujeni fiind amplasate 62 de puncte, în Zamca – 11; în centru – 46, în Obcini – 35, în cartierul George Enescu  – 43, iar în Iţcani – 3. Potrivit viceprimarului Harşovschi, dacă iniţial capacitatea de colectare zilnică era de 1.214 mc, aceasta a crescut cu 65%, adică la 1.200 mc pentru fracţia umedă, şi 800 mc pentru fracţia uscată.

Amenzi până la 2500 de lei

Harşovschi a anunţat, de asemenea, că la începutul lunii august demarează montarea primelor 27 de camere video de supraveghere a platformelor de colectare a deşeurilor menajere, sistemul urmând a fi implementat în 39 de locaţii. Amenzile pentru depunerea necorespunzătoare a deşeurilor sunt cuprinse între 600 de lei şi 1.600 de lei în cazul persoanelor fizice şi de 1.000 de lei până la 2.500 de lei pentru persoanele juridice.  „Din acest moment, va fi toleranţă zero atât pentru operator, cât şi pentru sucevenii care nu înţeleg să respecte legislaţia” a punctat Lucian Harşovschi.

Reamintim că prima platformă modernă de colectare a fost inaugurată pe 3 septembrie 2019, cu participarea reprezentanţilor furnizorului echipamentelor, firma finlandeză Molok, precum şi a adjunctei ambasadoarei Finlandei în Bucureşti. Executantul este asociaţia de firme Diasil Service şi Ritmic Com, care a câştigat licitaţia pentru delegarea serviciului de salubritate menajeră. Contractul parafat cu autorităţile locale este valabil 12 ani, având o valoare de aproape 84 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: