I.E. Torouţiu. Fragmente despre Bucovina (III)

O ediţie imperială a folclorului românesc ?

În fine, din 86 de elevi porniţi în clasa I a liceului, au ajuns în clasa a opta numai douăzeci de inşi – directorul liceului ajunsese între timp Constantin Cosovici, „rănit de ambele picioare în războiul Austriei pentru Bosnia şi Herţegovina”; el, Teişor, are dificultăţi la matematică, dar citea literatura din Vechiul Regat, „Convorbiri Literare”, „Sămănătorul”, „Convorbirile” lui Mihail Dragomirescu, „Neamul Românesc”, „Viaţa Românească”, „Luceafărul”, „Ramuri”, unul dintre colegi are „cele zece volume de Shakespeare în traducere germană, Schlegel, Tieck”, iar „de când Mathias Friedwagner a lansat apelul pentru aducerea de cântece şi melodii populare româneşti, unul dintre colegi scrie caiete întregi de „poveşti şi balade în versuri”, lucruri, evident, inautentice. Mathias Friedwagner, numit „îngrijitorul ediţiei imperiale a folclorului românesc”, cel care avea să-l ia cu sine la Frankfurt pe Main, ca asistent de limba română. O ediţie imperială a folclorului românesc? E şi aceasta nu doar dragostea personală a lui Mathias Friedwagner pentru ţăranul român, ci şi dovada unei preocupări a imperiului.

De fapt, Luca Teişor a avut mari dificultăţi să absolve examenul la matematică. Şi aici merită făcută o precizare. Îl susţin în faţa comisiei profesorii de matematică Emanoil Antonovici şi Henri Teller, ba chiar, pe lângă directorul Cosovici, catihetul Wolf. Cel care are rezerve e profesorul de greacă, Vasile Burduhos. Cu ocazia aceasta, directorul oferă o clarificare, în legătură cu care nu avem nici un fel de detalii. Spune el: „ – Domnule preşedinte Inspector, Luca Teişor este elevul care, la cererea direcţiunii către inspectorat a fost admis timp de trei ani să fie examinat de către alt profesor de limba grecească, în ultimul an de colegul Forgaci, şi nu de profesorul coleg Vasile Burduhos, care a preluat limba greacă la clasa candidatului”. Ce s-o fi întâmplat de s-a ajuns la o astfel de situaţie? De unde un conflict cu asemenea consecinţe? Peste ani, în 1933, I.E. Torouţiu expediază liceului pe care-l absolvise, numit între timp „Ştefan cel Mare”, 20 de colete poştale, conţinând „1568 volume şi broşuri, în sumă totală de 64.641”, pentru a-şi arăta „recunoştinţa ce o datoresc leagănului culturii mele şi profesorilor mei scumpi”. Iar directorul, V. Burduhos, răspunde: „Donaţiunea Domniei-Voastre ce întrece atât de mult dimensiunile obişnuite, ne vine într-un timp când simţiam mai mult nevoia unui ajutor… Vă veţi fi reamintind ce bine înzestrată era şcoala pe timpul când eraţi elev. Venind războiul mondial şi şcoala fiind ocupată de ruşi, pentru scopuri militare, s-a pierdut o bună parte din cărţi şi din cealaltă zestre… gestul mărinimos al Dv. cu care aţi ţinut să Vă arătaţi recunoştinţa faţă de şcoala căreia aţi aparţinut ca elev… îl vom utiliza şi sub raport educativ, arătând elevilor actuali felul cum aţi înţeles de a Vă manifesta recunoştinţa faţă de şcoală”. Să fie acelaşi Vasile Burduhos din 1910?!

Norocul lui Luca Teişor

Norocul lui Luca Teişor a venit, însă, din partea Inspectorului Ministerial şi Preşedinte al Comisiei, care ar fi spus: „candidatul se încadrează, spune acesta, în spiritul şi textul Decretului Ministerial, în sensul că are aptitudini excepţionale într-o direcţie şi noi trebuie să respectăm Decretul Ministerial, declarându-l promovat pe candidatul Luca Teişor cu majoritate de voturi, lipsindu-i adică votul pentru matematică. Domnilor profesori, imperiul are nevoie de matematicieni, fizicieni, chimişti, dar nu se poate lipsi nici de iubitorii literaturii frumoase, care făureşte suflete şi creează caractere”. Douăzeci de absolvenţi? „Cresc flăcăii noştri de prin şcoli şi prindem şi noi chiag… Să mai ştie lencarii străini că suntem şi noi pe aici, că nu ne dăm bătuţi, vorbesc întreolaltă bătrânii. Gospodarii în floarea vârstei, femeile, şi râd, şi-s veseli şi dau din cap a bucurie…”, doar că din cei douăzeci de absolvenţi, „Mihai Palaghian a murit la Pola”, Ilarie Onciul, „într-una din luptele de pe câmpurile sterpe şi melancolice ale Galiţiei”. Într-un loc, aflăm că „din pragul dughenelor şi al cârciumilor, jupâni şi jupânese urmăresc pe Luca şi pe badea Toader cum păşesc împreună alături de boi. Ce-or fi gândind? Acesta-i ace-la ce i-o făcu lui Chaim Zwecker, să ne ferim de dânsul şi de tat‘su ca de foc. Nu mai merge judecată după sprânceană. Nu-i vorbă, nici badea Toader, de când a jurat, nu le-a mai călcat pragul, şi chiar de-ar fi venit, nu i-ar mai fi dat băutură pe datorie”. Ce s-o fi întâmplat, de fapt? Ce jurământ să fi făcut badea Toader? Jurământul împotriva alcoolului? Din Solca, cum ştim, avea să provină celebrul avocat Comoroşan, care, între războaie, îi apăra gratuit pe ţăranii români în procese şi mergea prin satele bucovinene vorbindu-le ţăranilor despre riscurile alcoolului. O făcuseră şi alţii înainte, în ultimele decenii de Bucovină austriacă.

Să revenim, însă. Când, pentru a da examenul la liceu, Luca Teişor şi tatăl său ajung la oraş, după patruzeci de kilometri de mers pe jos (la întoarcere acelaşi drum, dar în sens invers: „Şcheia – Mihoveni – Costâna – Todireşti – Comăneşti – Botuşana…”), dorm în grajdul hotelului Langer, adăpostiţi de un consătean angajat la hotel. Evident că este vorba de Suceava şi de liceul greco-oriental, azi „Ştefan cel Mare”. Aflăm: „De la hotelul Langer până la liceu nu trebuie mai mult de un sfert de ceas şi ajungi în faţa uşii înalte şi largi. Pe marginea trotuarului, un grilaj de fier ca să apere elevii de accidente, când trenul goneşte prin faţa edificiului şcolar, gâfâind pe lângă biserica Sfântul Neculai, la deal, până-şi sloboade aburii în staţia din târgul vitelor, cam îndărătul tribunalului”, tren care trece pe la ora şapte dimineaţa, liceu la care e profesor părintele Marian (Simion Florea Marian), director e se pare Ştefan Repta, alt profesor George Mihuţă, „fecior de ţăran şi el, din comuna Ilişeşti”

 Satul, scindat de certurile între cărturari

Vom afla ceva şi despre rădăcinile opţiunilor politice ale lui Luca Teişor. „Satu-i împărţit în două prin certurile dintre cărturari. Noroc numai că ţăranii-s mai cuminţi. Ascultă pe unii, pe alţii, şi când vin alegri pentru comună, ori Dietă, sau şi acele mari pentru parlament, se pare că taberele au un hotar lămurit. Se orânduieşte care cum crede şi unde chibzuieşte că are să poată bea şi mânca mai mult. Apoi votul, votul l-or da cum nici nu te-ai aştepta. Parcă cine ştie, doar votu-i un adevărat secret, pentru că nimeni, niciodată n-a fost tras la răspundere că ar fi votat altfel de cum ar fi spus”. Iar el, Luca Teişor, „de origine ţărănească, şi încă dintre oamenii cei mai săraci ai satului, simpatiza cu partidul naţionalilor, care, cu toate păcatele, aveau în program nemărturisit, dar afirmat în orice acţiune, viziunea că se apropie răzbunarea morţii Voievodului Grigore Ghica Vodă. De partea acestora se găsea şi preoţimea. Ceilalţi, democraţii, se găseau pe baricada opusă, câştigând aderenţa învăţătorimii şi a multor ţărani”.

Şi, după toate acestea, aş mai reţine şi două-trei vorbe de duh: „numai acoperişul ştie ce fierbe în oală” sau „baba călătoare n-are sărbătoare”. Are dreptate Oltea Prelucă, atunci când îşi aminteşte de vorbele bunicului, „în lungile zile de muncă la făcutul fânului”. „Erau aceleaşi vorbe, uşor şfichiuitoare, împestriţate cu vorbe nemţeşti cu care moşul Vasile a Saftei mi-a desenat un alt sat decât cel pe care-l vedeam eu, cu alţi oameni, alte obiceiuri şi alte preocupări decât aveau gospodarii copilăriei mele”. Bunic al cărui tată, „dator vândut la cârciumarul evreu din capătul hudiţei, a trebuit să emigreze «la America», pierzându-şi curând viaţa la capătul lumii”. Un alt sat, deci, decât acela în care, în copilăria Oltei Prelucă, bunicul îi poveste întâmplări din vreme austriecilor sau din anii interbelici. Nostalgia, inevitabil, îşi face loc în orice evocare, iar imaginaţia are rolul ei în satisfacerea nostalgiei. Dar Bucovina n-a fost o ficţiune.

Importanţa lui I.E. Torouţiu

Iată de ce cred că Bucovina lui I.E. Torouţiu are importanţa sa. A corela aceste imagini, fapte şi reprezentări cu cele din scrierile lui Vasile Posteucă, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Constantin şi Leca Morariu, cu acelea din Ion Grămadă şi din atâţia alţi memorialişti sau prozatori, până la Gregor von Rezzori, Aharon Appelfeld, Norman Manea, Nichita Danilov, Matei Vişniec, dar şi Dragoş Vitencu, George Ionaşcu etc., etc., cu scopul (neliterar?! – dar literatura e astăzi un câmp deschis) de a reconstitui o lume definitiv pierdută, de a realiza astfel o enciclopedie pe înţelesul tuturor, de a trăi nostalgia, fără ideologie, fără acuzaţii şi fără revendicări, mi se pare de mare importanţă. Mi-aş numi cartea care să urmărească astfel de obiective Heterotopii bucovinene. O va scrie, însă, cineva?

MIRCEA A. DIACONU,

 Universitatea Ştefan cel Mare

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: