Gheorghe Flutur i-a răspuns lui Ioan Stan:

Nu e cea mai potrivită persoană să dea sfaturi pentru zootehnie

> Să ne explice pe larg eşecul în cazul AEIZ Spătăreşti, sugerează liderul PNL Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a răspuns ultimelor declaraţii ale preşedintelui PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, legate de situaţia de la unităţile de prelucrare a laptelui de la Dorna Lactate.

„Cred că domnul Stan nu este cea mai potrivită persoană care ar putea da sfaturi pe sectorul acesta al zootehniei. Nici vreun exemplu de bune practici nu cred că ne-ar putea oferi” a spus Flutur.

El a adăugat că dacă senatorul va avea, în cele din urmă, o idee concretă, o soluţie, ar fi bine-venite.

„Cât despre nesfârşitul şir de texte de campanie, nu-l mai crede nimeni. De ce ar ţine-o tot aşa? Domnul Stan ştie, deci să stea liniştit, guvernul liberal a sprijinit mult investiţiile în sectorul procesării laptelui şi a cărnii, va face toate eforturile şi va reuşi să stimuleze creşterea capacităţii de producţie la nivelul judeţului, inclusiv prin deschiderea unităţilor falimentate de guvernarea PSD” a adăugat Flutur.

El consideră că liderul PSD Suceava ar putea fi util.

„Domnul Stan ar putea, totuşi, să fie util – dacă ne-ar explica pe larg eşecul în cazul AEIZ Spătăreşti. Am putea să ne uităm la programul lor ,«Aşa nu se face!» pentru a reţine ce trebuie evitat pe viitor” a conchis Flutur. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI