Băutura i-a luat minţile

Un tânăr a alergat câteva ceasuri prin Putna, cu un cuţit, ameninţând că se va sinucide

Un bărbat de 21 de ani a alergat câteva ore pe raza comunei Putna, având un cuţit în mână. De fiecare dată când cineva se apropia de el, ameninţa că se va sinucide. Într-un final, poliţiştii au reuşit să-l convingă să lase arma jos… Spre dimineaţă, tânărul a fost internat în Secţia Psihiatrie a Spitalului Rădăuţi.

Iniţial, în jurul orei 23.20, fratele lui a sesizat Poliţia spunând că acesta încearcă să se sinucidă şi se află în stare avansată de ebrietate. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că între timp tânărul fugise de la domiciliu.

Au fost efectuate verificări pe raza comunei, iar la scurt timp, tânărul a fost identificat în zona chiliei lui Daniil Sihastrul. Când i-a văzut pe poliţişti, şi-a pus cuţitul în zona gâtului, ameninţând că dacă cineva se apropie de el sau încearcă să îl urmărească, se va sinucide. Apoi, a început să fugă prin apropierea luncii râului Putna, trecând apa, iar mai apoi, a fugit în pădure. Ulterior, în jurul orei 1.40, poliţiştii l-au găsit în zona Primăriei Putna, având cuţitul în mână şi ameninţând iar că, dacă se apropie cineva, se va sinucide.

Poliţiştii au apelat, pentru căutări şi negocieri, la fratele tânărului şi la mai multe persoane care-l cunoşteau. Astfel, la ora 2, tânărul a fost convins să lase cuţitul din mână. Apoi a fost imobilizat şi încătuşat.

La faţa locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi unde, la ora 4.40, a fost internat în Secţia de Psihiatrie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI