> În topul naţional al contestaţiilor, Suceava este pe locul 4
Inspectoratul Şcolar Judeţean a informat, miercuri, că în judeţ au fost depuse 2528 de contestaţii după afişarea primelor rezultate obţinute de candidaţii prezenţi la probele din sesiunea actuală a examenului de bacalaureat.
La proba scrisă de limba şi literatura română au fost depuse 853 de contestaţii, la proba obligatorie a profilului – 933, la proba la alegere a profilului şi specializării – 740, iar la proba de limba şi literatura maternă – două contestaţii.
Soluţionarea lucrărilor contestate are loc până la 4 iulie, rezultatele finale urmând să fie publicate duminică, 5 iulie.
Reamintim că rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii studiilor liceale din judeţul Suceava care au susţinut probele examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 65,4%. Din promoţia curentă, rata de promovare este 72,34%, iar din promoţiile anterioare, 26,47%.
Conform MEC, în perioada rezervată depunerii contestaţiilor, etapă subsecventă afişării primelor rezultate din sesiunea curentă a examenului de bacalaureat, la nivel naţional au fost înregistrate 62.790 de contestaţii. Cele mai multe au fost depuse în Bucureşti (7.380) şi în judeţele Constanţa (2.941), Argeş (2.868) şi Suceava (2.527), iar cele mai puţine – sub 650 de contestaţii – în Mehedinţi (639), Călăraşi (637), Covasna (627), Ialomiţa (623) şi Tulcea (539). (N.B.)
























Comentarii