Mihai Grozavu despre...

Învăţăturile Părintelui Pimen

„În cei 29 de ani în care Părintele Pimen a condus eparhia noastră, am învăţat că împlinirea sufletească se obţine prin rugăciune, muncă, răbdare şi perseverenţă, autoritate obţinută printr-o pregătire şcolară bună, completată, unde este cazul, şi de o experienţă corespunzătoare” arată Mihai Grozavu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, actual consilier judeţean, la plecarea la ceruri a Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor. Mihai Grozavu spune că de la Înalt Prea Sfinţia Sa a învăţat mai bine ce înseamnă ascultarea, iubirea de oameni, păstrarea valorilor înaintaşilor, dar şi despre respectarea întocmai a regulamentelor, ordinii, legilor ţării şi, în primul rând, a cuvântului care îl bucură pe Dumnezeu. În aceste momente triste, Grozavu remarcă grija deosebită pe care ÎPS Pimen a avut-o pentru protejarea, reabilitarea şi menţinerea în condiţii optime de conservare a celor opt biserici cu pictură exterioară şi interioară înscrise pe lista Patrimoniului UNESCO, precum şi a celor 201 monumente de categorii „a” şi „b”, care, împreună, reprezintă, „bătrânii”, aşa cum îi plăcea Părintelui Pimen să le numească. Fostul vicepreşedintele al Consiliului Judeţean Suceava reaminteşte că, printr-o perseverentă documentare, Înalt Prea Sfinţia Sa a demonstrat că Biserica din Bucovina a fost înzestrată, de către ctitori, cu proprietăţi, care, în timp, pot asigura necesarul de fonduri pentru întreţinerea lor. „Un program complex, de mare importanţă, care s-a desfăşurat exemplar în aceşti ani îl reprezintă rânduiala de la minunatele slujbe organizate la sărbători şi hramuri, dar şi în zilele de duminică. Trebuie să exemplific şi cu slujba de pomenire, de la Mănăstirea Putna, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui nostru voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, când mii de credincioşi din întreaga ţară au avut parte de o primire şi o trăire sufletească înălţătoare. La slujbă au participat, în principal, membri ai Sinodului Bisericii Noastre, precum şi parte din conducerea laică a ţării. Priceperea şi experienţa Înaltului Pimen au fost determinante. Aşa se face că, în acea zi, întreaga suflare românească a vibrat după sunetele clopotelor de la Mănăstirea Putna” evocă Mihai Grozavu. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava consideră că merită a fi amintit interesul susţinut pe care Părintele Pimen l-a manifestat pentru încurajarea copiilor şi elevilor, în special pentru cunoaşterea operei poetului nostru naţional Mihai Eminescu, citirea scrierilor monahei Benedicta de la Putna, acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, dar şi a cărţilor pentru copii ale stavroforei stareţă Irina Pintescu de la Mănăstirea Voroneţ. Mihai Grozavu ţine să readucă în memorie faptul că, în 1991, în judeţ existau zece mănăstiri şi schituri, iar acum există 35, numărul bisericilor şi parohiilor crescând cu peste 170, prin construirea de locaşuri noi, în aceşti ani în care Părintele Pimen a condus Arhiepiscopia Sucevei. Astfel, luându-se în calcul bisericile reabilitate şi cele nou construite şi pictate, în toate localităţile judeţul să existe unu-două locaşuri de cult. Un alt aspect definitoriu al vieţii Părintelui Pimen se evidenţiază prin grija permanentă pentru asigurarea condiţiilor de viaţă ale vârstnicilor, copiilor abandonaţi şi a celor defavorizaţi. Un prim exemplu că se poate a fost dat de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor prin înfiinţarea, în 1995, a aşezământului pentru oamenii în vârstă de pe lângă Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. De altfel, la această dată sunt amenajate 13 aşezăminte, cu 554 de locuri, dintre care 366 pentru vârstnici şi 188 pentru copii. Remarcat aici este Căminul pentru copii defavorizaţi de la Mănăstirea Bogdana, de sub grija Părintelui Stareţ Arhimandrit Iustin Dragomir, aşezământ care, în prezent, reprezintă un model în domeniu. De mare importanţă este şi faptul că prin grija Părintelui Pimen s-a acţionat cu maximă rapiditate pentru ajutorarea, în trei rânduri, a familiilor sinistrate, ca urmare a calamităţilor naturale din judeţ, dar şi din ţară.

„Lecţiile de istorie şi de patriotism ţinute de Părintele Pimen la Mănăstirea Putna, cunoştinţele Înaltului în domeniile artei, picturii, protejării monumentelor, în cel al programelor de investiţii, pe care le-a susţinut în perioada în care aveam funcţii administrative, dar şi lecţiile de omenie, smerenie şi mulţumire către Bunul Dumnezeu au fost pentru mine o binecuvântare. Dumnezeu să vă aibă în pază, Prea Sfinţite Părinte!” a încheiat Mihai Grozavu, fost subprefect şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, actual membru al legislativului judeţean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: