Numele lui Bruce Springsteen, un simbol al muzicii mondiale, este folosit pentru a-i ghida pe oameni privind distanţarea socială. Municipalitatea din New Jersey le recomandă locuitorilor să păstreze între ei distanţa minimă de „un Springsteen”.
Rockerul american Bruce Springsteen îi ajută fără să ştie pe locuitorii din oraşul său natal, New Jersey, în timpul pandemiei de COVID-19.
Astfel, oamenii sunt rugaţi să păstreze între ei o distanţă de „un Springsteen” în timpul acestei crize sanitare mondiale.
Pe contul de Twitter al municipalităţii, alături de o imagine a rockerului în vârstă de 70 de ani şi o bandă de măsurare, care marchează distanţa recomandată a fi păstrată între cetăţeni, respectiv 1,8 metri, este publicat şi mesajul „Reamintim: Păstraţi o distanţă de cel puţin un Springsteen între dumneavoastră şi ceilalţi”.
Totuşi, unii utilizatori au atras atenţia că legendarul muzician este mai scund decât este precizat în mesaj, având o înălţime de doar 1,77 metri, şi nu 1,82, aşa cum este sugerat.




























Comentarii