Colegiul Medicilor Suceava cere clarificări urgent

 …privind modul prin care un pacient poate beneficia de bilet de trimitere pentru investigaţii, internare sau consult de specialitate şi privind procedura pentru persoanele autoizolate sau în carantină

Colegiul Medicilor Suceava a cerut clarificări urgente privind metodologia prin care un pacient poate beneficia de bilet de trimitere pentru investigaţii paraclinice, internare sau consulat la medici de alte specialităţi, dar şi despre cum se acordă concedii medicale persoanelor autoizolate sau în carantină, probleme în care decidenţii întârzie să facă precizările necesare.

„Această problemă ne pune pe noi, medicii de familie, într-o situaţie conflictuală cu pacienţii care îşi vor drepturile şi, de asemenea, cu reprezentanţii locali ai Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate” arată Colegiul Medicilor Suceava.

Totodată se menţionează că preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie a concretizat aceste neclarităţi în următorul mesaj.

 „Într-o scrisoare deschisă adresată decidenţilor, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) precizează că a identificat două aspecte practice care aduc prejudicii importante masurilor de distanţare socială, neapărat necesare în condiţiile epidemiei de Covid-19.

  1. metodologia birocratică prin care un pacient poate beneficia de bilet de trimitere pentru investigaţii paraclinice, internare sau consult la medici de alte specialităţi.
  2. noua legislaţie legată de procedura de eliberare a concediilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în izolare la domiciliu (OMS 414, 497 şi 502), legislaţie incompletă şi insuficient de clară.”

Pentru rezolvarea acestor două situaţii care afectează sănătatea cadrelor medicale şi a pacienţilor medicii de familie solicită:

„În acest moment, este neclar dacă pentru eliberarea concediilor medicale pentru carantina persoanelor izolate la domiciliu, medicul de familie are nevoie de declaraţia pe proprie răspundere a pacientului şi dacă are nevoie de documentul de la DSP care atestă perioada în care pacientului i s-a aplicat măsura de izolare la domiciliu. Această neînţelegere a generat abordări diferite ale DSP-urilor din ţară şi creează prejudicii pacienţilor” se precizează în documentul semnat de preşedintele SNMF, dr. Dina Mergeani.

Potrivit sursei citate, odată clarificată această metodologie, este necesară introducerea ei în OMS 502, precum şi în contractul de eliberare de concedii medicale al cabinetelor de medicină de familie, printr-un act adiţional.

„Solicitam, de asemenea, clarificarea statutului persoanelor care s-au autoizolat la domiciliu conform prevederilor art. 1 alin. (3) lit. d) din OMS 414 şi introducerea acestei categorii în anexa 2 a OMS 414” mai precizează conducerea SNMF. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI