> Dacă „optimizarea” nu reuşeşte, ca ultimă variantă rămâne suspendarea contractului, „care presupune îngheţarea activităţii şi a finanţării”
Beneficiarii de fonduri europene nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, care se confruntă cu situaţii excepţionale obiective cauzate de pandemia de Covid-19, îşi pot „reorganiza, restructura sau reprograma activitatea care face obiectul finanţării”. În cauză sunt beneficiarii care au de suferit de pe urma lipsa forţei de muncă din partea contractorilor, a izolării la domiciliu sau carantinei, modificarea în implementarea proiectului făcându-se prin notificarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. În acest sens, în scopul prelungirii perioadei de execuţie a contractului, va fi depus spre aprobare un plan de acţiuni.
Conform AFIR, pentru reorganizarea, restructurarea sau reprogramarea activităţii, beneficiarii PNDR 2020 pot proceda la prelungirea unei anumite etape din graficul de implementare; reeşalonarea tranşelor de plată; majorarea numărului maxim de cinci tranşe de plată; sau pot să solicite prelungirea duratei de execuţie a contractului, însă fără a fi percepute penalităţi de întârziere. În cazul în care activitatea nu poate fi astfel optimizată, beneficiarul PNDR are şi varianta de a cere suspendarea prevederilor contractuale pe durata stării de urgenţă, „cu asigurarea, după caz, a valabilităţii scrisorii de garantare sau a poliţei de asigurare a avansului”.
„Primul pas trebuie să fie reorganizarea sau restructurarea şi, doar dacă nu există această posibilitate, beneficiarul poate opta pentru suspendarea contractului de finanţare, care presupune îngheţarea activităţii şi a finanţării” se precizează într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Aceste decizii survin prevederilor Hotărârii nr. 8 din a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a coronavirusului, cât şi Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 78 referitor la adoptarea măsurilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor specifice implementării tehnice şi financiare a măsurilor aferente PNDR 2014-2020, ca urmare a apariţiei pandemiei Covid-19.

























Comentarii