Căminul studenţesc C2 din campusul USV, pus la dispoziţia personalului medical al SJU Suceava

> Costul cazării pentru zece medici din Iaşi care au venit la Suceava va fi suportat de CJ Suceava

Zece cadre medicale care au sosit, joi, la Suceava de la Iaşi, pentru a suplimenta personalul medical aflat în izolare, au fost cazaţi în căminul studenţesc C2 din campusul universitar, pus la dispoziţie de conducerea USV.

Prefectura Suceava a mulţumit Universităţii „Ştefan cel Mare”, respectiv rectorului, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, şi prorectorului, prof. univ. dr. Mihai Dimian, care, în baza protocolului semnat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, au pus la dispoziţia cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Suceava căminul C2: „Cadrele medicale asigură în continuare activitatea unităţii medicale şi venim în sprijinul nevoii acestora de a-şi proteja familiile în această perioadă”.

Unitatea în care sunt cazate acestea dispune de 111 camere cu un total de 341 de locuri, respectiv 8 camere cu câte 3 locuri (cu grup sanitar propriu); 8 camere cu câte 4 locuri (cu grup sanitar propriu); 95 de camere cu câte 3 locuri (grup sanitar la câte un modul de 3 camere).

În acest context, prefectul de Suceava, în urma discuţiilor purtate cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, a convenit ca paza acestui spaţiu să fie asigurată de personal desemnat din cadrul acestei instituţii. Personalul din cadrul IJJ Suceava va distribui şi cartelele de acces cadrelor medicale.

Pentru cele 10 cadre medicale (6 medici, 3 medici voluntari şi un medic ce va asigura conducerea interimară a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava) care au sosit în cursul zilei de joi de la Iaşi, Instituţia Prefectului a pus la dispoziţie spaţii de cazare ale căror costuri vor fi asigurate prin finanţarea Consiliului Judeţean Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: