Bruce Springsteen, mândru de fiul său care a devenit pompier în New Jersey

Rockstarul Bruce Springsteen s-a aflat marţi în grupului de părinţi care au asistat la ceremonia prin care fiii lor au devenit pompieri ai oraşului Jersey City, din New Jersey, relatează EFE. Aşezat în primul rând, alături de soţia sa, Patti Scialfa, el a urmărit cu emoţie momentul depunerii jurământului lui Sam, cel mai mic dintre cei trei fii ai săi, din cadrul ceremoniei desfăşurate la Primăria din Jersey City. „A fost un drum lung, iar el a fost foarte devotat”, a spus muzicianul la încheierea ceremoniei.

Sam Springsteen, în vârstă de 25 de ani, şi colegii săi au încheiat un curs de cinci luni la Academia de Pregătire şi Securitate Publică din comitatul Morris, în New Jersey. Fiul legendarului rocker a absolvit Academia de Pompieri din comitatul Monmouth, în 2014, după care a activat ca pompier voluntar în această localitate. „Este o zi mare pentru fiul meu. Sunt foarte emoţionat să mă aflu aici”, a spus cel supranumit „The Boss”, care în 2002 a lansat piesa „Into The Fire”, inclusă în albumul său „The Rising”, inspirat de pompierii care şi-au pierdut viaţa în operaţiunile de salvare după atentatele din 11 Septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: