Ministerul Educaţiei supune dezbaterii modificarea structurii anului şcolar

Ministerul Educaţiei a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul privind structura anului şcolar pentru 2020 – 2021, care arată că pe 14 septembrie ar putea începe cursurile. Anul acesta, şcoala a început pe 9 septembrie.

Mediafax transmite că, potrivit Ministerului Educaţiei, proiectul supus dezbaterii publice arată că anul şcolar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:

– semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)

– semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).

„Având în vedere perioada în care vor avea loc sărbătorile pascale, am propus fracţionarea vacanţei de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună” a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Vacanţele elevilor sunt programate astfel:

– vacanţa de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)

– vacanţa intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)

– vacanţa de primăvară

– Paştele Catolic (2 – 11 aprilie)

– Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)

– vacanţa de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).

„Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri” se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Programul naţional „Şcoala Altfel” se va desfăşura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ, mai arată sursa citată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI