Calmarea spiritelor din piaţă, investitorii fiind ceva mai îngăduitori cu moneda naţională, a apropiat euro de pragul de 4,77 lei.
Cursul monedei unice a scăzut luni de la 4,7736 la 4,7716 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,768 – 4,775 lei, cu cele de la ora 14 la 4,772 lei.
Prognozele pentru leu rămân însă proaste. Sondajul realizat în rândul analiştilor grupaţi în CFA România indică o valoare medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,8256 lei/euro, respectiv de 4,8663 lei/euro pentru cel de 12 luni.
Îmbucurător este faptul că indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut luna trecută, faţă de octombrie, cu 2,5 puncte până la nivelul de 56,9 puncte, mai sus 12,6 puncte faţă de noiembrie 2018.
Veştile mai bune sunt însoţite, de obicei, de cele rele. Conform Eurostat, rata anuală a inflaţiei a accelerat în noiembrie la 3,8%, cea mai mare valoare din UE, pe fondul producţiei agricole slabe şi a deprecierii leului.
Media dolarului american a crescut de la 4,2957 la 4,3036 lei.
Moneda elveţiană se aprecia la 1,086 – 1,089 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3797 la 4,3883 lei, cea mai ridicată valoare din 27 ianuarie 2015, la câteva zile după ce Banca Naţională a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul de 1,20 franci/euro.
BNR a continuat să nu mai atragă depozite de la băncile comerciale prin operaţiuni de tip repo. Această măsură nu s-a reflectat într-o scădere a indicilor ROBOR, având în vedere că ultima prognoză de inflaţie a băncii centrale pentru finalul lui 2019 este de 3,8%, în timp ce ţinta oficială a BNR este de 2,5% plus/minus un punct procentual.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri la 3,22%, maxim al ultimelor 6 luni, dar a scăzut luni la 3,21%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,27%, valoare care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui iulie, iar cel la 12 luni s-a oprit la la 3,32%.
Monedele din regiune erau stabile faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,253 şi 4,26 zloţi, iar cea maghiară între 330,4 şi 331 forinţi.
Perechea euro/dolar, care a scăzut vineri până la 1,1066 dolari, confirmare a creşterii PIB al SUA cu 2,1% în trimestrul al treilea, s-a stabilizat luni la 1,1074 – 1,1089 dolari, după ce China a anunţat reducerea unor taxe vamale.
Bitcoin îşi continua evoluţia ascendentă pe platformele specializate, la 7.500 – 7.600 dolari, după scăderea de miercuri până la un minim de 6.500 dolari.
























Comentarii