O femeie din Siminicea a suferit un atac de panică în timpul unui incendiu care i-a afectat gospodăria

Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţa într-o gospodărie din Siminicea de la un chibrit scăpat de proprietară pe covor, iar pompierii militari au acţionat peste două ore pentru lichidarea incendiului.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Siminicea, au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Siminicea.

La sosirea pompierilor ardeau o bucătărie de vară şi o anexă, construite din lemn, corp comun, cu pericol de propagare la construcţiile învecinate.

Pe timpul intervenţiei, proprietara, în vârstă de 85 de ani, a suferit un atac de panică. Acesteia i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către echipajul pompierilor paramedici, care au transportat-o, ulterior, la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare.

În incendiu au ars construcţia corp comun pe aproximativ 30 mp, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, articole de uz casnic, materiale textile şi altele şi s-au degradat finisajele interioare, iar la locuinţele învecinate, elemente de tâmplărie, respectiv o fereastră şi două uşi.

De asemenea, s-a degradat şi podul casei pe aproximativ 80 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc deschis în spaţii închise, arată ISU Suceava care menţionează că pompierii au salvat un garaj şi o casă de locuit. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI