>Încă 404 elevi merituoşi vor primi recompensele financiare prin virament, la unităţile şcolare
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, înmânează, în cadrul şedinţei Consiliului Local de astăzi, la ora 14, premii pentru 35 de olimpici şi 26 de profesori care i-au pregătit pe elevii respectivi. De premii au parte şi alţi 404 elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, însă din cauză că sala de şedinţe a deliberativului nu permite o asemenea desfăşurare de premiaţi, recompensele financiare pentru performanţele lor vor fi transmise, prin viramente bancare, unităţilor şcolare în care învaţă.
„Elevii şi profesorii lor vor primi premiile în cadru festiv, sumele variind de la 3.000 de lei, 2.500 de lei, 2.000 de lei şi 1.000 de lei, în funcţie de performanţa avută” a declarat Ion Lungu. Conform regulamentului aprobat în luna iunie 2019, pentru rezultatele superioare la învăţătură, elevii clasaţi pe locul I la nivelul unei unităţi de învăţământ vor primi câte 500 de lei, cei de pe locul al II-lea câte 300 de lei, iar cei de pe poziţia a III-a câte 200 de lei fiecare. În situaţia fazelor naţionale ale olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor naţionale, elevii recompensaţi cu medalii de aur se vor bucura, din bugetul local, de câte un premiu în valoare de 3.000 de lei. Competitorii care au luat medalii de argint vor fi premiaţi cu câte 2.500 de lei, iar cei care au obţinut medalii de bronz vor primi câte 2.000 de lei. În cazul echipelor de 1-5 sportivi, echipa va primi premiul corespunzător medaliei obţinute. În cazul echipei cu şase până la zece sportivi, valoarea premiului corespunzătoare medaliei se dublează, în timp ce echipele cu mai mult de zece membri vor beneficia de valoarea nominală triplată a premiului. La propunerea consilierului local Daniel Prorociuc (PNL), premiaţi vor fi inclusiv profesorii care i-au pregătit pe elevii performanţi, cât şi antrenorii sportivilor premiaţi.
























Comentarii