Prima etapă a returului sezonului regulat al Ligii Naţionale de handbal masculin a adus din nou faţă în faţă foşti jucători ai CSU Suceava. De această dată, CSM Vaslui a încercat să facă faţă campioanei Dinamo Bucureşti.
Deşi Acatrinei şi Polocoşer, foşti jucători ai CSU Suceava, au marcat împreună 7 goluri, Dinamo s-a impus la Vaslui cu 36-33, chiar dacă Gavriloaia, sucevean get-beget, a marcat doar un singur gol. Oricum, Dinamo, care a reuşit un parcurs excelent şi în Liga Campionilor, va ierna pe primul loc, campionatul Ligii Naţionale intrând în vacanţă până pe data de 29 ianuarie a anului viitor.
Într-un alt joc al rundei a XIV-a, Poli Timişoara, echipa lui Bogdan Baican, a trecut cu 34-29 de Steaua Bucureşti, formaţie care îl are jucător de bază pe Gabriel Burlacu.



























Comentarii