> Nu vor fi excluşi din partid nici primarii PSD care l-au susţinut pe Klaus Iohannis
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu intenţionează demiterea niciunui lider local al PSD Suceava ca urmare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi nici nu intenţionează excluderea din partid a primarilor PSD care l-au susţinut pe Klaus Iohannis.
Stan a spus că, din câte ştie, doar primarul din Păltinoasa ar fi prezentat public că îl susţine pe Klaus Iohannis, dar că nu intenţionează să-l excludă din partid. Şi a subliniat că niciun primar nu are voturile în buzunar.
El a precizat că aceasta este o decizie luată de partid.
Ioan Stan a mai spus că în campania electorală el nu a „vizitat” niciun primar PNL, dar că vicepreşedinţi ai CJ Suceava au „vizitat” toţi primarii PSD şi că au fost sunaţi de preşeditele CJ Suceava, iar prin aceste „vizite” li se atrăgea atenţia sau li se promitea ceva.
„Primarii nu au voturile în buzunar. Probabil, primarii noştri nu s-au străduit, nu au adus la cunoştinţa electoratului local realizările PSD, lucru pe care nici noi, poate, nu l-am făcut la timpul respectiv” a spus Stan.
El a menţionat că urmează să se stabilească în perioada următoare candidaţii de primar, iar în municipiul Suceava va fi făcut un sondaj de opinie pentru a se stabili candidatul.
Totodată, Ioan Stan a spus că analiza rezultatului alegerilor prezidenţiale a fost făcută în BPJ al PSD Suceava şi a arătat că acesta nu a fost un rezultat „foarte prost”, ci că a fost mai bun decât judeţe care au preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii reşedinţă de judeţ PSD.
El a declarat că în aceste condiţii nu va fi demis niciun lider local al PSD Suceava şi că n-a luat în calcul demisia sa din funcţie. (N.B.)

























Comentarii