Acţiunea IPJ Suceava „Foc de artificii 2019 – 2020”:

Peste 15.000 de articole pirotehnice au fost deja confiscate

Deşi majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada sărbătorilor de iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuşi în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, poliţiştii anunţă că acţionează permanent pentru identificarea la timp a celor care nu respectă legislaţia şi pun în pericol sănătatea celor mici, arată un comunicat de presă al IPJ Suceava.

Comunicatul vine în contextul în care, marţi, poliţiştii au confiscat peste 15.000 articole pirotehnice, găsite într-un vehicul pe DN 17 la ieşire din comuna Pojorâta, situaţie despre care „Crai nou” v-a informat.

Astfel, IPJ Suceava mai arată că, în conformitate cu art. 37 din Legea 126/1995 republicată, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 de persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.”

Astfel, mai menţionează sursa citată, persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, dacă nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 şi P1, ce pot fi deţinute şi utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.

„În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care, în scopul obţinerii unor venituri facile, prin care se eludează legea, pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice” precizează IPJ Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: