Strada spre viitoarea divizie electrică a TPL intră în reabilitare şi modernizare

Primăria Suceava a semnat, ieri, contractul de reabilitare a străzii Vasile Pârvan din Burdujeni-sat, capăt de linie pentru transportul electric. Lucrarea face parte din proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava”, primarul Ion Lungu precizând că licitaţia a fost câştigată a fost de Florconstruct Suceava. Valoarea scoasă la licitaţie este de 3,52 de milioane de lei, execuţia fiind adjudecată cu 3,40 milioane de lei, la 96,54% din preţul de pornire, şi cu o perioadă de execuţie de un an şi jumătate.

„Este clar că mare lucru nu se mai poate face în acest an, urmând ca, din primăvară, să trecem la executarea acestui proiect care este la fel de important. Am licitat autobaza, furnizarea a 25 de autobuze mari şi reluăm licitaţia pentru cele zece autobuze mici. Toate proiectele pentru transportul electric încep să prindă contur şi avem şanse reale ca în Suceava să existe un serviciu civilizat de transport public şi cu preţuri suportabile pentru cetăţeni” a punctat primarul Ion Lungu. Conform proiectului „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava”, partea de achiziţionare a autobuzelor electrice are o valoare de 66,32 de milioane de lei, noile mijloace de transport de călători urmând fi aduse în Suceava pe durata anului 2020. „Sistemul integrat de transport public” este cel mai important proiect cu fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind 116,189 de milioane de euro, echivalentul a circa 25 milioane de euro. Pe lângă dotarea parcului societăţii Transport Public Local cu autobuze electrice, proiectul mai include amenajarea sediului diviziei electrice a TPL, pentru 15,22 de milioane de lei, dar şi componenta de echipamente şi soft pentru dispecerat, monitorizare a flotelor şi sistemul de e-tiketing, cu o valoare de 10,47 de milioane de lei. Cu 3,52 de milioane de lei vor fi modernizate 54 de staţii de îmbarcare-debarcare a călătorilor, iar strada Vasile Pîrvan va fi reabilitată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: