Samjiyon, oraşul de vis al lui Kim Jong-un, o „utopie a socialismului”, a fost inaugurat

Coreea de Nord a celebrat finalizarea lucrărilor la ambiţiosul proiect care poartă semnătura lui Kim Jong-un. Noul oraş, aflat în apropierea muntelui considerat sacru de unde se spune că liderul şi-ar avea rădăcinile, a fost numit de presa locală “epitomul civilizaţiei moderne”.

Festivităţile au avut loc luni şi au inclus focuri de artificii, după cum a declarat presa nord-coreeană. În cadrul ceremoniei, Kim Jong-un însuşi a tăiat panglica simbolică, inaugurând astfel oraşul Samjiyon.

Proiectul liderului este văzut ca o “utopie a socialismului”. Oraşul beneficiază de apartamente moderne, hoteluri, o staţiune de schi, dar şi 380 de spaţii şi instituţii publice, precum şi fabrici care vor asigura condiţii de viaţă de o calitate superioară, a relatat The Guardian.

Samjiyon ar putea fi casa a 4.000 de familii, fiind una dintre cele mai ambiţioase iniţiative economice ale liderului nord-coreean. Construirea acestuia a fost întârziată din cauza sancţiunilor primite în urma stopării programului nuclear de la Phenian.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI