„În atmosfera de pregătire sfântă creată de cântarea catavasiei: «Hristos se naşte, slăviţi-L,/ Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…», rugăm pe bunul Dumnezeu ca Naşterea, Tăierea împrejur şi Botezul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi înnoirea anului să Vă aducă sănătate şi belşug de împliniri duhovniceşti, pe cărarea vieţii spre mântuire!” ne transmit şi vă transmit, de la Mănăstirea Voroneţ, protoinstareţa, stavrofora Irina Pântescu, şi stareţa, stavrofora dr. Gabriela Platon.
Ca în fiecare decembrie, alăturată urărilor, este invitaţia lor de a face „popas de bucurie” la Sfânta Mănăstire Voroneţ miercuri, 18 decembrie, la Hramul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Pimen Suceveanu. (L.D.C.)
























Comentarii