Cum a dezertat locotenentul Emil Bodnăraş din Armata Română

Ecoul Revoluţiei Socialiste din Octombrie 1917 a atras, în URSS, un oarecare număr de simpatizanţi ai ideologiei marxist-leniniste: naivi, utopici, ce visau la o societate perfectă, aventurieri, carierişti, terorişti, criminali, oameni certaţi cu legile ţării lor etc. etc.

 Dintre aceştia, puterea sovietică şi-a ales în România „revoluţionarii de profesie”, cum a fost şi cazul lui Emil Bodnăraş (Bodnarenko), al Hannei Rabinsonh (Ana Pauker), Burach Tescovich (Teohari Georgescu), Luka Lásló (Vasile Luca) şi a altor vagabonzi internaţionali, pe care i-a folosit la răspândirea ideologiei marxist-leniniste, la extinderea dictaturii proletare în Europa şi pe alte continente, la consolidarea imperialismului sovieto-ţarist.

 Unii dintre cei atraşi de mirajul revoluţiei au fost dezamăgiţi de regimul politic instaurat de bolşevici în Rusia, iar alţii l-au sprijinit cu entuziasm şi devotament, devenind cominternişti.

Câţiva dintre visătorii cinstiţi ce au scăpat cu viaţă din „raiul” sovietic au dat la iveală adevărata faţă a „revoluţiei proletare”, aşa cum a fost cazul scriitorului român, de expresie franceză, Panait Istrati.

Entuziasmat de victoria Revoluţiei Socialiste din Octombrie, globtroterul brăilean, supranumit şi Gorki balcanic, a plecat să viziteze tânărul stat al visurilor sale.

După o şedere mai îndelungată în Uniunea Sovietică, în urma celor constatate la faţa locului s-a vindecat de socialismul şi stângismul în care credea cu tărie.

La întoarcere, deoarece a dezvăluit ororile comunismului real, intelectualii cominternişti francezi Louis Aragon, Jean-Paul Sartre, Henri Barbusse, André Bréton, actorul Yves Montand, André Gide, Simone de Beauvoir, chiar şi André Malraux, în frunte cu Romain Rolland, l-au dezaprobat, izolat şi condamnat fără drept de apel.

Panait Istrati, ca şi Soljeniţîn, a arătat lumii aspecte terifiante din Închisoarea popoarelor şi a ajuns la concluzia că acolo nu s-a instaurat un regim politic al egalităţii şi libertăţii visate de naivi, ci unul criminal, denunţând adevărata faţă a regimului comunist din Rusia în: „L’homme qui n’adhere a rien”, „The Confession of a Loser”, „Spovedania unui învins” şi în alte mărturii apărute postum.

Locotenentul Emil Bodnăraş

      „Bunăstarea umanităţii nu

      mă interesează decât din

      clipa în care încetează de

      a mai fi criminală şi devine

      morală”

                Panait Istrati (1929)

Nu la aceleaşi concluzii şi convingeri a ajuns tenebrosul locotenent Emil Bodnăraş, ce a dezertat din Armata Română.

Încă din tinereţe Emil Bodnăraş a aclamat bolşevismul, a fost un admirator fanatic al lui Iosif Visarionovici Stalin şi, în pofida a numeroase dovezi că sistemul comunist, instaurat în URSS, este criminal, ilogic şi ilegal, nu s-a dezis de el până la mormânt.

După ce în 1927 a absolvit Şcoala Militară din Timişoara, iar în 1930, Şcoala Specială de Ofiţeri de Artilerie, din Bucureşti, Emil Bodnăraş, ca şef de promoţie, a fost avansat la gradul de locotenent şi repartizat la Regimentul 12 Artilerie din Sadagura, garnizoana Cernăuţi.

Aici, comandantul unităţii îl numeşte adjutant al regimentului şi ofiţer cu contrainformaţiile şi cifrul.

Într-o caracterizare anuală, făcută la sfârşitul lui 1931, colonelul Ioan Rizescu, comandantul Regimentului 12 Artilerie din Sadagura, din acel moment, evidenţia calităţile intelectuale ale locotenentului Emil Bodnăraş, defectele, preferinţele ideologico-politice procomuniste, atitudinea recalcitrantă, dorinţa nejustificată de a fi avansat cât mai accelerat în grad, euforiile bahice, infantilismul şi altele.

Datorită admiraţiei ce o avea faţă de regimul bolşevic, ofiţerul Bodnăraş a continuat să comunice cu patronii săi de la Kremlin şi cu elemente locale de stânga, cu convingeri comuniste, pe care comandantul unităţii militare la care lucra le considera ca fiind „persoane lipsite de patriotism”.

Percheziţionat la domiciliu, s-a descoperit, printre altele, o scrisoare cu un conţinut de propagandă comunistă, mai multe sisteme de cifrare, acte oficiale de la Regimentul 12 Artilerie, planul de evacuare al regimentului în caz de agresiune sovietică, un tablou al lui V.I. Lenin, manifeste comuniste şi altele.

Colonelul Ioan Rizescu mai afirmă că ofiţerul din subordinea sa „fiind sus la clasificaţia din şcoală, este cam încrezut” şi-i impută următoarele: „lipsa de tact, beţiile şi frecventarea unor persoane lipsite de patriotism…

Judecata sa este încă puţin copilărească, iar acţiunile faţă de cei mari sunt violente, temperament recalcitrant”.

În iarna lui 1932, în clipa când a aflat că era urmărit pentru acţiune de spionaj, locotenentul Bodnăraş a dezertat din Armata Română, trecând clandestin graniţa, pe la Hotin, în URSS, luând cu sine documente secrete şi, printre altele, şi soldele ofiţerilor regimentului.

Despre acest moment crucial al biografiei sale s-au emis mai multe opinii de către foştii săi colegi şi cunoscuţi.

Printre ele se numără şi cele ale lui Bodnăraş, consemnate într-o scrisoare de adio, redactată cu câteva ore înainte de a trece graniţa în URSS.

„Nu mai cerşesc la nimeni, nu mă mai umilesc în faţa prostiei şi a răutăţii, nu mai am nevoie de părinteasca bunăvoinţă a acelor care până ieri purtau pe umăr un galon mai mult ca mine datorită inconştienţei stăpânilor şi prin bunăvoinţa plătită a unui croitor.

Vorbesc în enigme. Descifraţi-le şi dvs. cum vă veţi pricepe mai bine. Eu astăzi am descifrat mai multe enigme.

 Peste câteva ceasuri – e ora 21 şi 6 minute – vine clipa de descătuşare“. (Din scrisoarea adresată dr. Ioan Ştefanovici, redactată în seara zilei de 15 februarie 1932 şi publicată de istoricul Florin Şperlea în revista „Historia“).

Unele indicii sigure despre modul cum a dezertat din Armata Regală, renunţând la cetăţenia română, aflăm din caracterizările şi informările făcute de mai mulţi comandanţi ai transfugului.

În Raportul comisarului regal Palade, însărcinat cu anchetarea cazului, se preciza:

„În ziua de 13 Febr. 1932 Locot. Bodnăraş Emilian solicită o permisie şi în seara de 15 Febr. 1932 pleacă din Sadagura la Hotin, unde ajunge a doua zi, pe la orele 12.

Informaţia a apărut în cotidianele: „Universul”, „Curentul” şi „Dimineaţa”.

Îmbrăcat cu o manta de trupă şi cu o căciulă în cap, descinde la hotelul «Patria» din Hotin, unde se înscrie sub numele de Locot. Iliescu Gr., din Bucureşti.

După angajarea unei camere se coboară în restaurant unde a stat, în tovărăşia unei femei, până pe la orele 17, când ofiţerul se duce la pichetul de grăniceri de la punctul «Cetatea Hotinului».

Aici face o recunoaştere a graniţei şi se interesează, de la soldaţii de pază, unde sunt posturile noastre fixe, unde sunt posturile bolşevicilor şi, în sfârşit, dacă gheaţa e suficient de rezistentă.

Pe la orele 20 s-a înapoiat la hotel unde a făcut plata camerei şi apoi, împreună cu femeia ce-l întovărăşea, au schimbat locuinţa ducându-se la hotelul «Dacia».

Aici, locotenentul Bodnăraş a înştiinţat pe patron că la ora 24, noaptea, el va pleca, iar în camera ce a închiriat-o va rămâne până a doua zi, dimineaţa, femeia pe care el o prezentase drept soţia lui.

După aceasta s-au retras şi pe la ora 23 locotenentul Bodnăraş s-a coborât din hotel, încredinţând unui chelner o scrisoare închisă pentru a o pune la cutia poştei.

 În aceste împrejurări ofiţerul a plecat fără să mai fie văzut de cineva.

A doua zi, dimineaţă, patrulele de grăniceri, inspectând malul Nistrului, au găsit un chipiu de locotenent si un toc de revolver, iar pe gheaţă se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului.

 Cercetările nu au putut stabili dacă trecerea peste Nistru a locotenentului Bodnăraş a fost înlesnită de cineva şi nici nu s-a putut identifica femeia care l-a însoţit în preziua dezertării, deoarece aceasta, a doua zi, după fuga locotenentului Bodnăraş, a părăsit Hotinul şi a plecat fără a i se mai da de urmă.

Vă rog luaţi măsuri ca presa din capitală să nu dea publicităţii…”, concludea raportorul.

Explicaţiile în legătură cu amănuntele dezertării la sovietici a ofiţerului de intendenţă din Armata Regală Română au fost autentificate şi de generalul de divizie Nicolae Teodorescu.

Într-un alt document, confidenţial, din 24 februarie 1932, comandantul Brigăzii a 8-a de Artilerie analizează starea afectivă şi morală a celui ce voia să devină general cu orice preţ, indiferent unde şi cine îl va promova.

 “Cauzele care l-au determinat pe Lt. Bodnăraş să dezerteze în Rusia Sovietică nu pot fi decât un dezechilibru mintal patologic, care frapa pe oricine venea în contact cu el.

Veşnic nemulţumit de situaţia sa actuală, se credea un geniu care trebuie să parvină cât mai repede la gradele cele mai înalte.

Nu se jena niciodată să se exprime, în cercul camarazilor săi, că ar vrea să fie general la ruşi sau la chineji.

La aceasta s-a mai adăugat influenţa comunistă a mediului în care trăia şi căreia firea sa bolnavă şi predispusă n-a putut rezista.

După declaraţiile camarazilor săi nu îi plăcea să asculte la radio decât discursurile sovietice de propagandă.

Cred că a avut intenţia şi a făcut spionaj pentru a servi ţara care era idealul vieţii sale (Rusia Sovietică), astfel că a trecut totul sub ochii săi şi, inteligent şi capabil cum era, a putut, în linişte, să copie tot ce a vrut.

Apoi în afară de ce a trimis prin curieri sovietici, a mai luat cu sine, la plecare, o servietă pe care o ţinea la un tovarăş comunist şi care, desigur, conţinea documente importante.

Se ducea în direcţiuni unde se întâlnea cu persoane suspectate ca comunişti.

A ţinut loc de ofiţer cu cifru. Lucra singur în birou aşa că a putut să ia singur copii de pe ce a vrut, fără să mai fie nevoie de a da de bănuit”, fapte pentru care a fost Judecat în absenţă şi condamnat la 10 ani de închisoare, pentru că a dezertat în timp de pace şi a sustras acte oficiale.

 Ajuns în Uniunea Sovietică, pentru o vreme, Emil Bodnăraş, ocupă formal, la Moscova şi Astrahan, o funcţie de contabil, timp în care s-a derulat cunoscutul stagiu de identificare, verificare şi îndoctrinare a dezertorului.

Din documentele declasificate ale KGB-ului rezultă că Serviciul Sovietic de Securitate – OGPU l-a trimis, pe transfugul Emil Bodnăraş să se antreneze în cadrul şcolii de spionaj de la Astrahan.

 Despre această perioadă de instruire, Bodnăraş afirmă că ofiţerii sovietici s-au purtat extrem de atent cu el, l-au ţinut la curent cu evenimentele din România, i-au furnizat ziarul „Universul” şi l-au invitat să ia parte la discuţii despre frământările sociale din România, cum ar fi grevele de la uzinele Griviţa, din februarie 1933.

Deoarece avea convingeri cominterniste ferme şi vorbea fluent limbile: română, germană, rusă şi ucraineană, noii săi patroni l-au trimis la Şcoala superioară a serviciilor speciale sovietice din Moscova şi l-au antrenat în Laboratorul de toxicologie al GPU, înfiinţat în 1921, de Iagoda, din ordinul lui Lenin.

Laboratorul otrăvurilor în care s-a instruit dezertorul Emil Bodnăraş în vederea însuşirii tehnologiei sovietice în arta comiterii asasinatelor fără să lase urme, era, în epoca stalinistă, sub controlul NKVD, viitorul KGB.

După ce doi ani a fost iniţiat de GPU (serviciul sovietic de informaţii militare) şi stăpânea tehnicile de manipulare şi asasinare folosite de spionii sovietici, Emil Bodnăraş a fost trimis la lucru.

În calitate sa de agent OGPU/NKVD, poliglotul dezertor din Armata Română a efectuat mai multe misiuni de spionaj în Polonia, România şi în ţările baltice.

În 1934, pe când tranzita România spre Bulgaria, a fost recunoscut de un fost coleg şi arestat în Gara de Nord, din Bucureşti.

În mai 1935, a fost rejudecat pentru dezertare, sustragere de acte şi i s-a confirmat pedeapsa din 1932, anulându-i-se şi cetăţenia română. După revizuirea procesului mai sus amintit, i s-a redus perioada de detenţie la cinci ani, pe care i-a petrecut în închisorile de la: Braşov, Caransebeş, Doftana.

“În închisoarea din Braşov, în 1935 (…), mi s-a comunicat, spunea Bodnăraş, că eu am pierdut cetăţenia română, pentru că am ocupat funcţii publice în Uniunea Sovietică.

Eu, în închisoarea Braşov, am obţinut cetăţenia URSS printr-o comunicare oficială făcută de ambasadă pe baza unei cereri care, tot de acord cu ambasada, a făcut-o fratele meu în numele meu…”.

La Doftana, Bodnăraş l-a cunoscut pe Gheorghiu-Dej, legând, cu acesta, o prietenie durabilă, iar din 1940 a devenit membru al PCdR din ilegalitate.

Spionul serviciului sovietic de informaţii militare a fost eliberat din închisoare la 7 noiembrie 1942 şi i s-a stabilit domiciliu forţat în Brăila, dar a continuat să colecteze informaţii despre mişcările trupelor româno-germane pe frontul de est.

Emil Bodnăras a fost un dinozaur comunist. A îmbrăţişat, din tinereţe, crezul bolşevic şi nu s-a despărţit de el până la moarte, în pofida atâtor dovezi că sistemul era unul criminal şi ilegitim.

PAUL LEU

27 octombrie 2019

Kenmore, Washington, USA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: