Doamna Floris în grădina poeziei

Doamna Maria Mitocaru, căreia dragostea de flori, mărturisită în denumirea farmaciei pe care o conduce în Fălticeni, i-a adus şi apelativul de Floris, Doamna Floris, a simţit chemarea poeziei încă din anii adolescenţei, „simţeam acest îndemn,/ Din anii de liceu”, dar a avut câştig de cauză nobila sa profesie. Acesteia, de altminteri, împreună cu prof. Mioara Gafencu, i-a închinat şi o valoroasă carte. N-a fost însă decât aparent o alegere, deoarece nu a încetat să-şi aştearnă pe hârtie emoţii şi sentimente în cadenţa versului, încurajată, susţinută chiar de condiţia de farmacist, care „Include dragostea de oameni,/ Şi o fire de artist!” Iată însă că a sunat ceasul recunoaşterii existenţei acestui „violon d´Ingres”, a acestei pasiuni puternice asemănătoarei dragostei pictorului francez pentru vioară, sub arcada întrebării adresate sieşi: „Până când/ să mă prefac, /că-n suflet nu-mi clocoteşte/ poezia?”

Răspunsul este cartea de faţă, o sinceră confesiune despre ceea ce autoarea iubeşte, despre ce contează în viaţa sa, despre ceea ce crede că se petrece în lumea în care trăim. Părinţii şi casa şi sărbătorile care vin împreună cu amintirea lor sunt vii în sufletul copilului cu dragostea şi recunoştinţa neîmbătrânite, deşi timpul trece necontenit, măsurat întâi în fii şi acum în nepoţi. Preţuirea darului vieţii, omenia se asociază cu chipul tatălui, datorează mamei credinţa în Cel de Sus: „«Tu să te rogi, să iubeşti şi să posteşti vinerea./ Să o cinsteşti, c-atunci eu te-am născut!»”, îi şopteşte şi acum din ceruri. Şi graţie ei, autoarea vede în naşterea sa de Sfântul Nicolae o poruncă sfântă a darului, a darurilor pentru semeni. Cinstirea marilor noastre sărbători creştine se împleteşte nu o dată cu speranţa de a scrie călăuzită de spiritul lor, astfel, o rugăciune de Paşti începe cu această imploraţie: „Doamne, prelungeşte-ţi mâna/ spre pana mea…/ pentru a scrie…/la lumina gândului Tău”.

Despărţirea de satul „înflorit ca o grădină”, cu „poveşti ce se repovestesc”, de Dolheştii copilăriei, nu este o alungare din rai sau nu o altfel de alungare decât trecerea dintr-o vârstă lipsită de griji într-o alta, a apariţiei şi a creşterii răspunderilor. Însă viaţa în Fălticeni este deopotrivă şi a bucuriilor trăite matur, cu satisfacţia de a da „leacuri în cutiuţe” suferinzilor, dar şi cu reînnoita ascultare a chemării de a scrie: „În grădina lui Stino/ Pare c-am reînviat!”, cu însufleţitoarea convingere a poeziei drept „o trăinicie/ Parte din fiinţa mea!” În această privinţă, autoarea este conştientă şi de mediul prielnic cititului şi scrisului, cu înaintaşi şi contemporani pe care i-a adăpat necontenit seva sa boierească şi pe care îl reprezintă şi azi municipiul Fălticeni, un spaţiu în care profesorul Geo Nichita, de pildă, „Zeci şi sute şi-apoi mii/ de versuri scria…” şi în care multe alte persoane îi merită pioasa amintire, admiraţia şi dedicaţiile.

Doamna Maria Mitocaru / Doamna Floris este, de asemenea, previzibil, o inimă şi un condei atente, sensibile la curgerea anotimpurilor. Iubeşte primăvara, pentru că insuflă tinereţe şi inspiraţie: „Împung frunzele din muguri,/ Primăvară, simt cum vii!”, „E atâta linişte/ că poţi auzi/primăvara alunecând peste culmi…”, şi iubeşte iarna şi pentru că-i îngăduie bradului să rămână verde, pentru potopul de fermecătoare amintiri şi visări pe care îl stârneşte: „Cu basme, zmei şi Feţi-Frumoşi” şi pentru privirea ridicată spre bolta cerească de unde vine cernerea fulgilor. Dar şi interogaţii meditative: „Cade o stea, bolta-i mai rară/ A cui o fi, mă întreb iară?/ Poate-i vecinul de odinioară…” sau „Poate c-am un frate-n cosmos…”

Dar şi farmacistul, şi scriitorul trăiesc între oameni, îi observă şi îşi exprimă atitudinea faţă de caracterul, de faptele lor, în gând, între prieteni, în diverse împrejurări sau pe foaia de hârtie. Astfel, Maria Mitocaru nu ezită să-şi mărturisească simţămintele prilejuite de fenomenul lucrului în străinătate, privit şi cu înţelegerea amărăciunii celui plecat – „Plecând de acasă,/ s-ar putea /să zaci undeva/ fără nume,/ Iar gândul de venetic/ să te apese/ încât să nu mai scapi/ de sub povara lui…/ În timp ce/ pământul binecuvântat de-acasă,/ te aşteaptă…/ Tu, cu bancnota/ mirosind a transpiraţie,/ nu vei putea cumpăra/ nici măcar/ un petic de cer românesc!” („Dezrădăcinarea”) –, şi cu împărtăşirea deznădejdii celor rămaşi: „Rămân micuţii cu bunicii/ Fără părinţi, copii ai fricii!//Copii cu frigul nopţii-n simţuri…”

Mai rar întâlnită ca resursă a inspiraţiei, admiraţia este ades prezentă în această carte, fie că e vorba pur şi simplu de concetăţeni, fie că e vorba de cărţi şi eroi literari, ca Zorba, căruia îi dedică versuri entuziaste, fie de artişti preţuiţi, precum Cela Neamţu şi Costin Neamţu, pentru care, la rându-i, pictează, ţese această delicată „Mulţumire”: „Liber, mândru, elegant/ Sub un cer imaculat,/ Pe o rază violet/ Zboară calu-naripat.// Mere, pere, flori, ulcioare/ Nu le calcă în picioare./ Trăinicia satului/ Sub copita calului.// Zboară calule, şi du/ Tot ce-mi umple sufletul,/ Peste zarea cea albastră/ La Costin şi Cela-n glastră!// Şi le lasă floricele/Cu parfum de albăstrele”.

Şi mai rar este simţământul de plinătate din final: „Având casa într-o grădină/ Îmi trăiesc ceasul din plin”. Este grădina lui Stino, cu taifasul şi poveştile copacilor, cu Stino însuşi, cunoscutul cărturar fălticenean, întrupat în mălinul cel mare, cu autoarea înseşi dorindu-se copac: „Aş vrea să rămân un copac,/ cu crengi ce cresc din mine./ Iar seva să curgă prin braţele mele/ care îmbrăţişează lumea…”

Acestă imagine se răsfrânge asupra cititorului cărţii şi-i dă o stare de bine. Dacă o cunoaşte pe Doamna Maria Mitocaru se va bucura că a avut încredere în el şi i-a încredinţat sincera sa confesiune. Dacă abia acum o întâlneşte, se va bucura că mai există oameni care să preţuiască necondiţionat viaţa, cu oameni şi fapte de tot felul, cu despărţiri şi întâlniri, cu părinţi care pleacă şi copii care vin, cu timp şi vremuri, cu amintiri şi credinţă în rostul a tot ce ni se întâmplă. Cu flori şi poezie în grădina care ni s-a dat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: