Urmărire pe străzile din Vicovu de Sus

> Cursa s-a terminat în momentul în care şoferul urmărit s-a înfipt cu maşina în gardul unei gospodării > Conducătorul auto a fugit după accident, dar mai târziu s-a prezentat singur la poliţie > El a fost reţinut şi introdus în arestul IPJ Suceava

Urmăriri pe drumurile din Vicovu de Sus la orele dimineţii de miercuri. De asta a avut parte un echipaj de poliţie care, în timp ce acţiona pe Calea Bucovinei din oraşul Vicovu de Sus, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, dar conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Din acest motiv, oamenii legii au trecut la urmărirea vehiculului, cursa derulându-se pe mai multe străzi ale oraşului. În momentul în care a ajuns pe strada Protopop Ionel Maloş, într-o curbă deosebit de periculoasă, conducătorul auto vizat de poliţişti a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit cu maşina într-un gard. După impact, omul nu a stat prea mult pe gânduri. S-a dat jos din maşină şi a fugit!

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au identificat în interiorul autoturismului mai multe documente aparţinând conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Straja. Ulterior, verificările efectuate în bazele de date au scos la iveală faptul că tânărul are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier. În jurul orelor prânzului, la sediul poliţiei s-a prezentat şi tânărul, însoţit de un alt localnic, declarând că acesta a condus autoturismul. Oamenii legii nu s-au lăsat convinşi aşa de uşor. În urma audierilor celor doi, proprietarul maşinii a recunoscut până la urmă fapta comisă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, tânărul fiind reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, el urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru stabilirea unor măsuri preventive.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: