Vedeta din „Mad Men” Christina Hendricks a anunţat că s-a despărţit de soţul ei, actorul Geoffrey Arend, punând capăt unui mariaj de 10 ani, informează Press Association. Actriţa americancă, care a interpretat-o pe Joan Holloway în apreciatul serial TV, şi-a anunţat despărţirea de Arend printre o declaraţie comună postată pe Instagram. „În urmă cu doisprezece ani ne-am îndrăgostit şi am devenit parteneri. Ne-am alăturat unor familii uimitoare, am râs de nenumărate ori, ne-am făcut prieteni minunaţi şi am fost binecuvântaţi cu oportunităţi incredibile. Astăzi facem următorul pas împreună, dar pe căi separate. Vom fi întotdeauna recunoscători pentru dragostea pe care am împărtăşit-o şi vom fi alături în creşterea celor doi câini ai noştri”, au scris actorii.
Hendricks, 44 de ani, şi Arend, de 41 de ani, s-au căsătorit în octombrie 2009. Actriţa, cunoscută şi pentru rolurile „Crooked House” şi „Toy Story 4”, a devenit celebră la nivel mondial după rolul din „Mad Men”, a cărui acţiune se petrece în anii ’60 la o firmă de publicitate fictivă de pe Madison Avenue. În 2010, un sondaj în rândul cititoarelor revistei Esquire o indica pe Hendricks drept „cea mai sexy femeie din lume”.


























Comentarii