Profesorul Ştefan Purici, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cernăuţi

Prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Ştefan Purici, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi. Evenimentul a avut loc în Sala de Marmură a universităţii cernăuţene în data de 3 octombrie a.c.

În timpul celebrării celor 144 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Cernăuţi, au luat cuvântul reprezentanţi ai unor delegaţii academice din România, Polonia, Norvegia, Elveţia, Republica Moldova şi Israel, alături de conducerea universităţii şi reprezentanţii autorităţilor locale.

Oaspeţi ai evenimentului au fost reprezentanţii misiunilor diplomatice la Cernăuţi, printre care Consulul General al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, şi consulul onorific al Germaniei la Cernăuţi, Alexandr Shlamp.

Potrivit deciziei Consiliul Ştiinţific al Universităţii din Cernăuţi, profesorul Ştefan Purici, prorectorul universităţii din Suceava, responsabil de activităţile internaţionale, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa. Ştefan Purici este absolventul Universităţii din Cernăuţi (facultatea de istorie), având o contribuţie însemnată în dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniul ştiinţific, educaţional şi umanitar dintre universităţile din Suceava şi Cernăuţi. Este un istoric cu contribuţii importante în domeniul cercetării istoriei Bucovinei, coordonator de proiecte ştiinţifice internaţionale de impact. (Agenţia BucPress)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: