Femeia care şi-a ucis pruncii nou-născuţi a fost trimisă în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a femeii care şi-a ucis mai mulţi nou-născuţi. Ea este în momentul de faţă cercAdaugă articoletată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie raportată la infracţiunea de omor, cauza fiind instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că femeia respectivă are totuşi studii superioare şi este căsătorită din anul 2008. Din relaţiile intime avute au rezultat trei copii minori născuţi în anul 2009, 2011 respectiv în anul 2015.

Cercetările întreprinse în prezentul dosar au stabilit că inculpata s-a ocupat îndeaproape de creşterea şi educarea celor trei copii minori. Cei doi soţi obţin venituri cu caracter de regularitate la societăţile comerciale la care lucrează şi, totodată, au o gospodărie care le permite să ducă un trai decent şi să ofere copiilor condiţii de viaţă foarte bune. Totuşi, în toamna anului 2015, inculpata a rămas din nou însărcinată, însă nu l-a informat pe soţul său despre acest lucru. În ziua de 5 mai 2016, femeia s-a deplasat la secţia obstretică-ginecologie a unei unităţi medicale, fiind informată de medici că prezintă o sarcină cu vârsta de 31-32 săptămâni. În ziua de 29 iunie 2016, fiind singură la domiciliu, a născut un copil de sex masculin într-un lighean din baia locuinţei, l-a acoperit cu o pătură şi l-a ascuns în camera centralei, lăsându-l acolo până în ziua următoare, când a luat cadavrul copilului, a săpat o groapă în grădina casei şi l-a îngropat. De altfel, cu ocazia percheziţiei efectuate la mijlocul lunii august a acestui an la domiciliul femeii, au fost identificate câteva fragmente osoase, fapt care a atestat realitatea susţinerilor inculpatei.

Nu a fost singura pruncucidere

În cursul anului 2017, inculpata a rămas din nou însărcinată, dar nici de această dată nu a informat alte persoane, iar în situaţiile în care a fost întrebată – de rude ori de colegii de la locul de muncă – dacă este gravidă, aceasta a negat. Pe 3 februarie 2018, aflându-se din nou singură la domiciliu, a născut în baie, în cada plină cu apă, un copil de sex masculin, l-a ascuns apoi în casa bătrânească aproximativ două săptămâni după care într-o noapte l-a îngropat tot în grădina din faţa casei. Scheletul bebeluşului a fost descoperit tot în urma săpăturilor făcute la mijlocul lunii august a acestui an. La sfârşitul anului 2018 inculpata a rămas din nou însărcinată. Nici de această dată nu a vorbit cu soţul, nu s-a prezentat la vreun medic ginecolog pentru analizele medicale curente, ascunzând semnele tipice ale gravidităţii atât faţă de persoanele din familie cât şi faţă de colegii de la locul de muncă.

„Cu privire la acest aspect, a rezultat din ancheta întreprinsă în cauză că mai multe persoane au observat că este din nou însărcinată şi au întrebat-o în mod expres acest lucru, inculpata a negat faptul că ar fi gravidă, motivând că are diverse alte afecţiuni, urmează un tratament medicamentos care poate dă rezultate adverse, sau afirma că poate s-a îngrăşat.

Din probatoriul administrat, în cauză a reieşit că în ziua de 9 august, în jurul orei 6, inculpata s-a trezit şi şi-a dat seama că urmează să nască. L-a informat ulterior pe soţul său că nu se simte prea bine şi nu va merge la locul de muncă în ziua respectivă” se arată în probatoriu.

Până la urmă, faptele au ajuns la urechile poliţiştilor

În jurul orei 14, profitând de faptul că soţul său nu se află acasă, iar ceilalţi trei copii se uitau la televizor, femeia a intrat în baia locuinţei, a încuiat uşa pe interior, a aşezat un sac menajer în bideu, a născut ulterior un copil de sex masculin, iar după puţin timp a legat sacul menajer în care se afla nou-născutul. A pus apoi sacul într-o cutie de carton pe care a dus-o în casa bătrânească (nelocuită) şi a aşezat-o pe un dulap.

„Atât în ziua respectivă cât şi în următoarele două zile (sâmbătă şi duminică), inculpata nu i-a comunicat nimic soţului său, comportându-se faţă de acesta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar luni s-a deplasat de dimineaţă la locul de muncă, însă a fost observată de diverşi colegi – persoane care anterior remarcaseră că aceasta prezintă urme tipice de graviditate însă în acea zi nu au mai observat la inculpată acele urme. Acest fapt le-a atras atenţia, motiv pentru care au sesizat pe lucrătorii de poliţie” mai arată sursa citată.

În cadrul discuţiilor avute de poliţişti cu femeia, ea a recunoscut că a născut un copil, iar cadavrul bebeluşului se află la domiciliu. Ulterior, inculpata a fost condusă la o unitate medicală, iar personalul medical a constatat că prezintă stare de lehuzie precum şi urmele tipice ale unei naşteri recente.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost identificat cadavrul nou-născutului de sex masculin în casa bătrânească din gospodăria inculpatei, iar în baia locuinţei au fost identificate mai multe urme de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge, precum şi urme de ştergere ale unor urme biologice. În urma raportului întocmit de medicul legist care a efectuat autopsia nou-născutului, a rezultat că nou-născutul de sex masculin a fost născut la termen, viu şi a avut viaţă extrauterină; după naştere nu au fost acordate îngrijiri medicale nou-născutului. Moartea nou-născutului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute ca urmare a sufocării prin introducerea într-un sac menajer.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: