Fotbal, Cupa României

Foresta Suceava a trecut cu calm şi relaxare de Bucovina Rădăuţi

Stadionul „Areni” a găzduit, la mijlocul acestei săptămâni, duelul judeţean dintre Foresta Suceava şi Bucovina Rădăuţi, din Turul al III-lea al Cupei României la fotbal. Dacă în sezonul precedent rădăuţenii au reuşit să câştige toate cele trei meciuri oficiale directe, de această dată „galben-verzii” s-au mobilizat la superlativ şi s-au impus fără dubii, cu scorul de 3-0. Partida de pe „Areni”, desfăşurată în faţa a 2.000 de spectatori, a fost dominată de fotbaliştii gazdă, care au repurtat o victorie meritată.

Sucevenii au deschis scorul repede, încă din minutul 5, prin fundaşul central Ichim, care a reluat perfect cu capul, din 6 metri, o minge centrată la fix de căpitanul Dudu Drugă, dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Aflaţi într-o bună dispoziţie de joc, forestierii au continuat să evolueze avântat, iar câteva minute mai târziu Cerlincă a şutat puţin pe lângă poartă de la 14 metri, bine servit de Alexandru Marin.

De cealaltă parte, rădăuţenii au fost surprinşi de replica consistentă a gazdelor, părând că nu găsesc soluţii pe faza ofensivă. Ba mai mult, după 34 de minute de joc s-au văzut conduşi cu 2-0 pe tabela de marcaj, în urma unei execuţii de vis a lui Marin, care l-a văzut ieşit din poartă pe juniorul Zvoronciuc şi a trimis un şut perfect lobat, de la 50 metri, care s-a oprit în plasa porţii rădăuţene.

Partida a fost la discreţia gazdelor şi în repriza secundă, tot cu echipa gazdă la timonă. Fotbaliştii pregătiţi de Vespazian Colban au ajuns în poziţii bune de finalizare prin June, Grumezescu, Martin, Stănescu şi Ichim, în vreme ce oaspeţii au avut cel mai periculos om al lor în mijlocaşul ofensiv Ungurianu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 84 de Căinari, care a bătut repede o lovitură liberă de la 25 de metri fără să aştepte fluierul arbitrului de centru şi i-a surprins nepregătiţi pe rădăuţeni, care erau concentraţi pe aranjarea zidului. Una peste alta, a fost o victorie meritată a Forestei, care şi-a luat astfel revanşa după corecţiile suferite în sezonul precedent.

Pentru suceveni, urmează în turul al IV-lea un nou joc pe teren propriu, cel mai probabil împotriva grupărilor Aerostar Bacău sau Csikszereda Miercurea Ciuc, întâlnirea urmând să aibă loc în intervalul 10-12 septembrie. În cazul unui succes, sucevenii au toate şansele să aducă un adversar de Liga I pe „Areni”, faza şaisprezecimilor urmând să se dispute între 24 şi 26 septembrie.

Foresta Suceava: Florin Ailenei – Oloeriu Onofraş, Alexandru Ichim, Andrei Viţelaru, Dudu Drugă – Vlad Stănescu – Andrei Cerlincă (75, Vasile Hagiu), Aurel June, Cornel Căinari – Robert Grumezescu (68, Teodor Lungu), Alexandru Marin (63, Robert Martin). Antrenori: Vespazian Colban, Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Vasile Prisacă.

Bucovina Rădăuţi: Dănuţ Zvoronciuc – Andrei Alecsandru, Vasile Vitu, Vasile Mihăeş, Abel Coajă – Vasile Dănilă, Daniel Păiuş (77, Andrei Sahlean) – Ionuţ Plămadă (57, Iosif Netbai), Radu Ungurianu, Cătălin Coroamă – Cosmin apu (53, Iulian Ionesi). Antrenori: Dorin Goian, Daniel Bălan şi Marius Lup. (Foto: ADRIAN POPOVICI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: