Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, marţi, la Soroca, la manifestări legate de sărbătorirea a 28 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.
Îmbrăcat cu o cămaşă cu motiv naţional, primarul Sucevei a depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare, dar şi la Monumentul Eroilor din Soroca.
La manifestări, pe lângă gazde, primarul din Soroca, Victor Său, şi preşedintele raionului Soroca, Ghenadie Munteanu, a fost prezent primarul Sucevei, Ion Lungu, dar şi preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Municipiul Suceava şi oraşul Soroca sunt oraşe înfrăţite, protocolul de colaborare fiind semnat în februarie 2018, cu prilejul împlinirii a 630 de ani de atestare a Cetăţii de Scaun a Sucevei.
Reamintim că în ceea ce priveşte relaţia cu Soroca, până în prezent pe fonduri transfrontaliere, municipiul Suceava a derulat proiectul comun în valoare de 3.000.000 de euro – „Perle medievale” – Cetăţile surori Suceava, Soroca şi Hotin.





























Comentarii