Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava anunţă, printr-un comunicat de presă, că a finalizat ancheta privind suspiciunea de toxiinfecţie alimentară suferită de un grup de copii cazaţi într-o tabără din Poiana Micului.
Astfel, potrivit directorului executiv al DSP Suceava, Liliana Grădinariu, ancheta relevă faptul că grupul de copii şi tineri din judeţul Neamţ s-a cazat într-o unitate neautorizată sanitar şi a consumat alimente preparate în condiţii improprii.
De asemenea, ancheta relevă că sursa de apă, necorespunzătoare bacteriologic, a constituit un factor de risc care ar fi putut contribui la apariţia simptomatologiei digestive, dar se apreciază că aceasta nu a constituit sursa de infecţie.
Potrivit sursei citate, neidentificarea în probele biologice recoltate de la pacienţi a unui agent etiologic face imposibilă stabilirea unei legături epidemiologice de cauzalitate între alimente şi apa consumate şi cazurile de îmbolnăvire.
Sursa precizează că nu sunt îndeplinite criteriile definiţiei clinice de toxiinfecţie alimentară.
„Opinăm că a fost vorba de un episod de gastroenterită acută, având ca posibilă sursă de îmbolnăvire prezenţa în grup a unui copil cu boală diareică acută (contact familial cu cazuri de diaree cu rotavirus)”, se arată în comunicat.
DSP Suceava menţionează că urmează să fie aplicate sancţiuni contravenţionale conform prevederilor legale în vigoare şi că vor fi dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate a unităţii în care a fost cazat grupul. (N.B.)
























Comentarii