În noiembrie

Judeţul Suceava, cea de-a doua reprezentare la târgurile internaţionale de turism din Londra şi Varşovia

> Britanicii sunt pe locul al zecelea în rândul turiştilor străini sosiţi în judeţ, în timp ce polonezii ocupă poziţia a şasea, în topul vizitatorilor externi

Consiliul Judeţean Suceava iese în lume cu destinaţia turistică Bucovina, în penultima lună a anului 2019 urmând a se remarca la două dintre cele mai apreciate manifestări internaţionale de profil.

Astfel, prin participarea la Târgul internaţional de turism „World Travel Market”, din intervalul 4-6 noiembrie, Consiliul Judeţean Suceava îşi propune consolidarea prezenţei judeţului Suceava pe piaţa turistică din Marea Britanie, o motivaţie importantă constituind-o şi cursele aeriene zilnice dintre Suceava şi Luton (Londra). Conform datelor statistice, la această dată britanicii sunt pe locul al zecelea în rândul turiştilor străini sosiţi în judeţ, prin prezenţa la târg urmărindu-se sensibilizarea agenţiilor de turism şi a publicului interesat din Marea Britanie asupra potenţialului turistic din Bucovina, cât şi a accesului „extrem de facil” către această destinaţie.

Pe de altă parte, prin prezenţa la Târgul internaţional de turism „Tour &Travel” din Varşovia, din perioada 21-23 noiembrie, administraţia judeţeană suceveană are în vedere atragerea unui mai mare număr de vizitatori din Polonia, turiştii din această ţară ocupând poziţia a şasea în topul turiştilor externi sosiţi în judeţul Suceava.

Potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului, în cadrul acestor evenimente, promovarea judeţului se va face cu ajutorul materialelor de informare turistică, dar şi prin intermediul ofertelor turistice ale operatorilor economici şi asociaţiilor profesionale din turismul sucevean. „Târgurile de turism sunt ocazii de evidenţiere şi de promovare a potenţialului turistic natural şi antropic al judeţului, al tradiţiilor, obiceiurilor, valorilor culturale şi obiectivelor turistice ale regiunii, fiind demersuri care duc la evidenţierea imaginii judeţului nostru pe piaţa internă şi internaţională” se arată în expunerea de motive semnată de preşedintele Gheorghe Flutur, în care se mai menţionează că evenimentele cu caracter turistic de pe plan local, regional, naţional şi internaţional s-au reflectat în creşterea numărului de turişti din ţară, dar şi din străinătate.

În ceea ce priveşte Târgul internaţional de turism „World Travel Market” din Londra, aceasta este cea de-a doua participare a judeţului Suceava şi a destinaţiei turistice Bucovina pe piaţa de profil din Marea Britanie, susţinerea financiară de la bugetul judeţean pentru noua prezenţă fiind de 22.000 de lei. Consiliul Judeţean va lua parte tot pentru a doua oară şi la Târgul internaţional de turism „Tour &Travel” din Varşovia, în acest sens, din buget urmând a fi alocată suma de 21.600 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: