Clever Taxi cere CL Suceava să revoce hotărârea prin care se interzice folosirea aplicaţiei Clever în municipiu

Primăria Suceava: Noi încurajăm dispecerizarea prin aplicaţii, iar Clever are posibilitatea să intre în legalitate

Compania de e-hailing (de comandă a unui mijloc de transport prin computer sau smartphone) Clever Taxi, care a dezvoltat o aplicaţie ce este valabilă şi în Suceava, contestă hotărârea Consiliului Local Suceava din 28 februarie a.c. prin care se reglementează activitatea de taximetrie din municipiu.

Într-o plângere prealabilă în 81 de puncte, compania cere deliberativului să revoce această hotărâre.

Compania arată că aplicaţia a devenit disponibilă şoferilor de taxi şi consumatorilor din municipiul Suceava în luna februarie 2017, iar numărul şoferilor care au folosit-o a crescut de la 14 în luna martie 2017 până la 70 în decembrie 2018, în timp ce numărul curselor a crescut de la 48 în martie 2017 până la 2.987 în decembrie 2018.

În plângere, compania precizează că prin noua hotărâre a CL Suceava se introduce un punct care instituie o amendă cuprinsă între 1000 şi 2500 de lei pentru transportatorii care utilizează aplicaţii mobile oferite de alte entităţi decât dispeceratele taxi, precum şi sancţiunea complementară a retragerii autorizaţiei de taxi, dar şi că se interzice şoferilor de taxi să utilizeze aplicaţii mobile de tipul Clever.

Compania arată, între motivele de nelegalitate, lipsa motivării unor asemenea prevederi, că deliberativul sucevean şi-ar fi depăşit competenţele de reglementare, că ar fi fost încălcat principiul ierarhiei actelor juridice, că hotărârea ar fi fost adoptată fără avizul Consiliului Concurenţei, că prin această hotărâre s-au adăugat prevederi la legislaţia în vigoare, că nu a fost efectuat un studiu de impact şi că nu s-ar fi respectat procedura notificării potrivit unei directive europene.

Serviciul de specialitate al Primăriei Suceava consideră însă că motivele invocate de companie nu sunt în măsură să conducă la revocarea HCL 53/2019 şi că firma de e-hailing ar trebui să intre în legalitate.

„Considerăm că aplicaţia informatică dezvoltată de SC Clever Tech realizează de facto un serviciu de dispecerizare taxi ce nu respectă reglementările legale în vigoare referitoare la dispecerizarea serviciului de transport public în regim de taxi” se arată în punctul de vedere al serviciului juridic al Primăriei.

Astfel, se menţionează că dispeceratul taxi este definit ca „activitate conexă transportului în regim de taxi, care preia telefonic sau prin alte mijloace şi transmite comenzile clientului prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist”.

Totodată, legea arată că activitatea de dispecerat taxi poate fi executată numai pe raza localităţii de autorizare de orice persoană juridică, denumită dispecerat, autorizată de autoritatea de autorizare.

„În condiţiile în care SC Clever Tech SRL doreşte să presteze legal activitatea de dispecerat taxi în municipiul Suceava, are posibilitatea de a se autoriza şi de a presta această activitate respectând prevederile Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele ale Regulamentului de organizare şi executare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, aprobat prin H.CL. nr. 66/2008 cu modificările şi completările ulterioare” se mai arată în document.

Mai mult, se menţionează că în municipiul Suceava nu au fost interzise aplicaţiile de dispecerizare ci, dimpotrivă, au fost luate măsuri pentru promovarea acestora, iar dispeceratelor taxi autorizate li s-a impus folosirea de astfel de aplicaţii.

Serviciul juridic mai arată că motivarea măsurilor adoptate prin HCL nr. 53/2019 este prezentată în expunerea de motive şi în raportul serviciului de specialitate şi arată că măsurile adoptate au ca scop să stopeze situaţiile în care anumiţi taximetrişti evită în mod nejustificat să preia curse prin dispecerat, iar aplicaţiile de dispecerizare permit identificarea acestor taximetrişti, precum şi obţinerea de date care să permită optimizarea serviciilor de transport în regim de taxi.

„Considerăm că este esenţial ca autoritatea publică locală ce autorizează activitatea de taximetrie şi dispeceratele taxi să poată controla modul de prestare a serviciilor, aşa cum prevede de altfel legislaţia în vigoare” se mai arată în răspuns, document în care se punctează că nu se poate vorbi de perturbarea pieţei sau de concurenţă loiala între servicii de dispecerizare prestate legal şi servicii similare prestate în afara cadrului legal. Toate dispeceratele autorizate din municipiul Suceava beneficiază de aceleaşi condiţii şi reglementări.

„Considerăm că serviciile furnizate de SC Clever Tech SRL constituie o formă de dispecerizare care eludează prevederile legale în vigoare şi care nu permite exercitarea controlului autorităţii de autorizare asupra acestei activităţi. În condiţiile în care aplicaţia dezvoltată de petenta nu se încadrează în condiţiile impuse de Legea nr. 38/2003, în baza căreia a fost emisă hotărârea a cărei revocare se solicită, apreciem că pentru petenta există alternativa legală oferită de Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto” se arată în finalul raportului serviciului de specialitate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: