Cincisprezece locuinţe ANL au fost părăsite de către chiriaşi

> Familiile în cauză şi-au construit case ori şi-au achiziţionat apartamente de pe piaţa imobiliară liberă

 Mai multe apartamente şi garsoniere din municipiul Suceava au rămas neocupate odată cu achiziţionarea de pe piaţa liberă a unei locuinţe proprietate personală de către familiile care au fost beneficiare ale unor locuinţe ANL. Unităţile de locuit construite cu fonduri guvernamentale au fost eliberate ca urmare a faptului că familiile în cauză nu au mai putut îndeplini în totalitate criteriile restrictive prevăzute de Legea nr. 152 din 1998, în speţă criteriul nr. 2 referitor la nedeţinerea unei locuinţe proprietate personală. Din totalul de 15 locuinţe rămase fără chiriaşi, 11 garsoniere şi 2 apartamente cu câte 2 camere se află pe strada Putna, din cartierul Burdujeni, iar o altă garsonieră şi încă 1 apartament cu 2 două camere, pe strada Pictor Şerban Rusu Arbore. Conform unei informări, cheile respectivelor unităţi de locuit au fost predate Biroului “Evidenţa şi administrarea imobilelor de locuit”, apartamentele şi garsonierele urmând a fi repartizate solicitanţilor de pe lista de priorităţi întocmită de compartimentul specializat al Primăriei.

Conform legislaţiei în vigoare, titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, de până la 35 de ani la data înaintării solicitării. Este obligatoriu ca beneficiarul să fie ocupant al unui loc de muncă, iar acesta, precum şi ceilalţi membri ai familiei, trebuie să nu mai fi deţinut o altă locuinţă proprietate sau să aibă o locuinţă cu chirie în municipiul Suceava ori la o distanţă mai mică de 10 km faţă de urbea reşedinţă, proprietate de stat sau a Primăriei. De asemenea, este obligatoriu ca solicitantul să îşi desfăşoare activitatea în Suceava sau în localităţi limitrofe aflate la maxim 10 km de municipiul amintit. Pe de altă parte, apartamentele şi garsonierele construite prin Programul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe vor putea fi vândute titularilor contractelor de închiriere numai la solicitarea acestora, după expirarea unui an de închiriere neîntreruptă, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitatului. Pentru ca tranzacţia să aibă loc, venitul pe membru de familie, la data perfectării contractului, nu va depăşi 100% din salariul mediu pe economie. Pe de altă parte, titularul contractului de închiriere şi, după caz, soţul, soţia, copiii sau alte persoane aflate în întreţinere, nu trebuie să aibă o altă locuinţă proprietate, inclusiv casă de vacanţă, cu excepţia cotelor părţi, dacă acestea din urmă nu depăşesc suprafaţa utilă de 37 de metri pătraţi. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: