Consiliul Local Suceava a aprobat, în şedinţa ordinară de joi, 18 aprilie a.c., studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea străzilor Ştefan Luchian, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Crângului.
Astfel, modernizarea străzii Ştefan Luchian din cartierul Burdujeni-sat, cu o lungime de 1.100 metri, este estimată la 3,1 milioane de lei, iar strada Crângului, din acelaşi cartier, cu o lungime de 689 metri, este estimată la 2,47 milioane de lei.
În ceea ce priveşte strada Barbu Ştefănescu Delavrancea din cartierul Iţcani, ce are o lungime de aproximativ 200 de metri, lucrările vor costa aproape 700.000 de lei.
Potrivit viceprimarului Marian Andronache, în cel mai scurt timp vor fi scoase la licitaţie proiectarea şi execuţia lucrărilor.
De asemenea, Marian Andronache a menţionat că într-o primă etapă se vor întocmi şi studiile de fezabilitate pentru străzile Traian Ţăranu, Traian Popovici, Pictor Dumitru Dacian, Andrei Bernard, Eternităţii, Emil Cioran, Solidarităţii, Ştefan Tomşa, Dragomirna, Dobrilă Eugen, străzi care au utilităţile necesare, iar într-o a doua etapă încă zece străzi din municipiu.
Totodată, viceprimarul Sucevei a spus că în paralel se vor relua lucrările pe străzile Mihail Sadoveanu, Lev Tolstoi şi cele din cartierul Europa. (M.T.)
























Comentarii