Lumina Harică de la Ierusalim va ajunge la Suceava şi în acest an

> În prima zi de Paşte se va organiza un concert de toacă şi de clopote la Muzeul Satului Bucovinean, susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că se va implica şi în acest an pentru aducerea Luminii Sfinte pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava.

El a spus că a avut o întâlnire cu ÎPS Pimen, în care a discutat despre aducerea Luminii Sfinte la Suceava.

„Şi în acest an Lumina Sfânta va fi adusă la Suceava, pe Aeroportul «Ştefan cel Mare». Va fi o delegaţie de la Arhiepiscopie formată dintr-un preot şi un mirean, care va pleca cu un avion privat la Bucureşti” a spus Flutur.

El a menţionat că a discutat şi despre evenimentele din Duminica Paştelui, pe care în acest an Consiliul Judeţean Suceava le organizează la Muzeul Satului Bucovinean, începând cu ora 12.

„Aici vor fi cântece religioase, concurs de ciocnit ouă, iar tocaşii Bucovinei vor fi parte a unui concert extraordinar susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică, un concert de toacă şi clopotele Bucovinei. Am transmis pensiunilor să includă în programul lor aceste evenimente, sa organizeze participarea turiştilor” a spus Gheorghe Flutur.

Lumina Sfântă este adusă la Suceava din anul 2009. Atunci, la iniţiativa lui Gheorghe Flutur, Lumina Harică a fost adusă pentru prima dată în România şi a fost distribuită parohiilor din judeţul Suceava, dar şi din judeţele apropiate, inclusiv celor din regiunea Cernăuţi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: