Mihai Moldovanu
La Galeria Orizont s-a deschis recent expoziţia plasticianului Mihai Moldovanu, care şi-a dedicat efortul creator în domeniul artelor textile. Prezenţă constantă pe simezele Capitalei şi ale ţării, autorul este o personalitate de prim rang a artelor decorative, atras de multă vreme de tehnica şi ornamentica din economia rurală.
Motivistica scoarţelor tradiţionale româneşti, atât de bogată prin formă şi cromatică, dar ermetică în mesajul ei pentru ochii nedeprinşi a o citi, este o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru plasticieni, indiferent de tehnica sau genul pe care îl practică, fie ei pictori sau graficieni de şevalet, fie artişti decoratori. Filonul popular a fost la foarte mare modă şi constant prezent în operele de tapiserie din a doua jumătate a secolului XX, dar s-a cam atenuat, până la dispariţie, în ultimele decenii, din preocuparea maeştrilor artelor textile. Totuşi, Mihai Moldovanu nu a încetat să se nutrească de la acest izvor nesecat al meşteşugarului anonim sătean. El se afirmă ca un valorificator ingenios al simbolisticii străbune ţesute în textilele ţărăneşti, chiar dacă, personal, se îndepărtează de tehnica ţesutului la război şi îşi execută lucrările ca un monumentalist deprins cu arta mozaicului: mici elemente modulare sunt acoperite cu fire de lână în diverse nuanţe, migălos înfăşurate pe miezul de lemn şi apoi plasate într-o compoziţie riguros proiectată spre a configura un simbol străbun. În acest fel, el realizează un mozaic textil de mare efect. Folosirea degradeurilor, juxtapunerea unor tonalităţi cu efect electrizant, sugerează citate din op art de tip Victor Vasarely, cu vibraţii cromatice şi efecte optice. Prin supradimensionarea ornamentului desprins din context, Moldovanu obţine o monumentalizare de mare forţă evocatoare.
Pornind de la motive primare din repertoriul universal, comune majorităţii civilizaţiilor în zorii istoriei, Moldovanu face investigaţii recompensante în formă şi nuanţă. (Re)naşterea rombului sau Romburi concentrice sunt glose pe această temă. Aceeaşi formă romboidală conţinea la origini mesajul criptic al semnului solar, stilizat la maximum datorită tehnicii ţesutului sau a brodării care nu permitea realizarea traseelor curbe (Simbol solar; Semn străbun; Simbol de cetate). Cârja sau Cârligul ciobanului, cum o numeşte autorul, este încadrată, la fel, într-un romb. Tot în trama romburilor au fost sintetizate coarnele berbecului, un alt motiv des folosit de păstorii români pentru puternica sa valoare apotropaică, ţesut pe gluga ciobănească, pe straiţe şi ascuns în cusăturile de pe straiul de sărbătoare. Acestea încadrează, în compoziţia lui Moldovanu, Pomul vieţii. Fără a avea crengi sau coroană explicită, arborele vieţii este o axă, un traiect, un vector, un stâlp compoziţional care, prin impoziţiile date de materialul textil, ia forma brâncuşienei Coloane a Infinitului, cu modulele ei rombice. De la Pomul vieţii la Floarea vieţii nu este decât un pas, şi acesta este făcut cu eleganţă de autor, evocând cusăturile de pe ia românească. La fel, Semnul stelar care îşi găseşte originile în fastuosul decor al scoarţelor străbune. Dar, în acelaşi timp, în toate aceste compoziţii se distinge, la încrucişarea liniilor, crucea creştină, spre a aminti de religiozitatea săteanului ce-şi ducea existenţa în rugăciune, post şi pocăinţă.
Pe lângă simbolistica astrală şi fitomorfă, artistul o abordează şi pe cea zoomorfă, având şi aici suficiente exemple în plastica ţărănească. Cocoşul – rezultat din dialogul între roşu şi negru – sau Peştele, în nuanţe de albastru (învestit şi el cu încărcătură simbolică, încă din primele veacuri ale creştinismului, când pe pereţii catacombelor era trasată, la repezeală, o simplificată siluetă de peşte spre a se afirma apartenenţa la frăţia întru credinţă) sunt demne exemple în acest sens.
Gama cromatică a lui Moldovanu se dezvoltă în zona tonurilor calde, folosind multe semitonuri ce conferă vibraţie şi strălucire materialului textil mat.
Prin expoziţia sa, aşezată sub genericul „Semn – Simbol”, Mihai Moldovanu îşi demonstrează serioasele cunoştinţe în domeniul etnografiei, pe care a studiat-o cu asiduitate pentru a ajunge să o înţeleagă, să o citească precum un manuscris acoperit de semne criptice şi să o decodifice pentru vizitator, făcând-o grăitoare şi agreabilă în propria operă.
ADRIAN-SILVAN IONESCU
Comentarii