Flash

 Doamne ce răutăcioşi sunt magistraţii noştri. I-au pus termen lui Livache Dragnea ca să scape de ăia 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pe 15 aprilie. Dar dacă… „nu-i trece vertebrele” până atunci? Ei bine, are soluţii. Să facă Tudorel Toader sau vreun cirac de-al lui vreo învârteală să schimbe un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe bune. Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera (să spun că o fi inteligentă mi-e greu, dar speriată sunt sigur că e) a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit regulamentului de organizare a instanţei supreme, conducerea trebuie să tragă la sorţi în şedinţă publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de cinci este eliberat din funcţie. Totodată, este posibil ca, în momentul în care va fi desemnat un înlocuitor al magistratului, dosarul să fie reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent. Nea Livache, te-ai scos, trăiască-ţi colonul. Că, discutând serios, coloană vertebrală nu ai. Să nu uiţi că ţi-am transmis urări de bine. Au murit o mulţime în ultima vreme de cancer la colon. (Cosmin Leahu)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: