În sezonul rece 2018 – 2019

Primul deces din cauza gripei înregistrat în judeţul Suceava

> În cursul săptămânii trecute, în judeţ s-au raportat aproape 3.000 de cazuri de infecţii respiratorii, pneumonie şi gripă

 Primul deces din cauza gripei s-a înregistrat în judeţul nostru în cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, care nu era vaccinat antigripal şi avea condiţii medicale preexistente.

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în cazul pacientului în vârstă de 60 din judeţul Suceava s-a confirmat prin analize de laborator virusul gripal de tip A, urmând să fie stabilit subtipul de virus.

Sursa citată menţionează că pacientul avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal, decesul fiind înregistrat în data de 20 ianuarie.

Potrivit DSP Suceava, în săptămâna 14 – 20 ianuarie a.c., în judeţul nostru s-au înregistrat 26 de cazuri de gripă diagnosticate clinic, cu 23 de internări, fiind raportate câte nouă cazuri la grupele de vârstă 15-49 de ani şi peste 65 de ani, iar la grupa de vârstă 50-64 de ani s-au înregistrat opt cazuri.

În intervalul menţionat au fost recoltate probe de la doi pacienţi din grupele de vârstă 50-64 de ani şi de peste 65 de ani pentru analize de laborator în vederea confirmării sau infirmării diagnosticului clinic de gripă.

De la începutul sezonului rece 2018 – 2019 şi până în prezent, au fost raportate în total 44 de cazuri de gripă diagnosticate clinic.

În săptămâna 14 – 20 ianuarie a.c. au mai fost raportate 2303 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 56 de internări. Cele mai multe cazuri, 653, au fost înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, alte 535 de cazuri fiind raportate la grupa de vârstă 15-49 de ani, 404 cazuri la grupa de vârstă 2-4 ani, 259 de cazuri la grupa de vârstă 50-64 de ani, 232 de cazuri la grupa de vârstă 0-1 an şi 220 de cazuri la grupa de vârstă peste 65 de ani.

În judeţul Suceava s-au înregistrat şi 619 cazuri de pneumonie, cu 115 internări. Cele mai multe cazuri au fost la grupa de vârstă 15-49 de ani, respectiv 127. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: