Primăria Suceava are la dispoziţie 4 milioane de euro din credite contractate şi nefolosite

> „Premisele sunt mai bune pentru acest an, în această conjunctură în care avem posibilitatea să folosim banii din credite, dar şi excedentului bugetar înregistrat” arată primarul Ion Lungu > Printre obiectivele susţinute financiar în 2019 se numără viitorul pod de peste râul Suceava, noul sediu al TPL din Burdujeni, sera floricolă şi ştrandul de la Iţcani

Datorită faptului că s-au încasat mai mulţi bani spre sfârşitul anului 2018, iar aceştia nu au mai putut fi cheltuiţi, exerciţiul bugetar al municipiul Suceava s-a încheiat cu excedent. Drept urmare, autorităţile municipale au hotărât ca din excedentul bugetar de 3,43 de milioane de lei înregistrat la finele anului trecut, 2,44 de milioane de lei să fie repartizate secţiunii de dezvoltare a bugetului local, în timp ce suma de 967.791 de lei să ia calea acoperirii temporare a golurilor de casă.

„Cu cele 2,44 milioane de lei astfel repartizate, nu vom mai avea nicio datorie la secţiunea dezvoltare. Deci, cu aceşti bani plătim ultimele facturi pe care le aveam în sold la această secţiune. Astfel, avem o situaţie relativ bună comparativ cu alţi ani, datoriile fiind foarte reduse, ceea ce ne dă speranţe de realiza cât mai multe cu bugetul din 2019” subliniază edilul-şef Ion Lungu.

O veste bună este şi cea referitoare la acordul dat de Ministerul Finanţelor Publice pentru folosirea, în 2019, a 17,5 milioane de lei, din totalul de 27 de milioane de lei reprezentând credite contractate de Primăria Suceava.

„Practic, avem în cont aproximativ 4 milioane de euro din credite contractate şi nefolosite. Este o situaţie favorabilă, iar dacă vom înregistra lucrări şi facturi pe investiţii le vom putea plăti fără niciun fel de problemă ” reliefează Lungu.

Printre obiectivele care ar intra în execuţie în anul acesta se numără podul de peste râul Suceava, noul sediu al TPL din Burdujeni, sera floricolă şi ştrandul de la Iţcani. Primarul a precizat că din cauza scăderii alocărilor de sume reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit, ca urmare a diminuării acestuia de la 16% la 10%, în 2018 Primăria Suceava a derulat mai puţine investiţii, multe fiind susţinute pe propria cheltuială. „Premisele sunt mai bune pentru acest an, în această conjunctură în care avem posibilitatea să folosim banii din credit şi excedentul bugetar înregistrat, ca urmare a faptului că s-au încasat mai mulţi bani înspre sfârşitul anului şi nu i-am mai putut cheltui. Deci, am putea spune că semne bune anul are” a explicat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: