Sună telefonul şi-mi bate inima să-mi sară din piept: ce veste-mi aduce? Şi mama, la Hânţeşti, şi tatăl-socru, la Rădăuţi, se află în pragul călătoriei celei mari.
Vă imaginaţi că vestea – că vine azi, că vine mâine – pune capăt unei vieţi şi unor ani petrecuţi lângă ei.
În ciuda tuturor adepţilor aşa-zisei „corectitudini politice”, mama a fost o femeie aspră, care nu se sfia deloc să te altoiască atunci când socotea ea că trebuie să o facă. Venea Paştele şi toţi – tata, mama şi cei cinci mici care eram ai lor, făceam curăţenie în ogradă. Mama grebla în jurul stogului de fân care hrănise o iarnă întreagă Balaia care ne-a hrănit, la rându-i, copilăria cu lapte. Tata şi-a luat haina pe el, nu ştiu din care motiv, şi n-a găsit în buzunar doi creiţari de 1 leu. A început investigaţia, dar n-a scos nimic de la noi. I-a dat tata o palmă fratelui numărul doi, că l-a băgat în coşarca cu care duceam gunoiul strâns. Am pufnit în râs şi atât i-a trebuit mamei: „Cine a luat banii?”, m-a întrebat ameninţătoare. „Eu, nu”, i-am răspuns. „Dar cine i-a luat atunci?”. N-am vrut să-l pârăsc pe cel ce tocmai luase palma de la tata şi se chinuia să iasă din coşarcă. Atunci m-a plesnit. M-am împiedicat şi am căzut în paiele pe care le greblasem deja. Şi a început să dea în mine cu coada greblei şi nu s-a oprit până ce nu i-a luat tata grebla din mână…
Să-şi păstreze fiecare părerile despre bătaie. Dar la o casă cu cinci năzdrăvani, vorba bună este paliativ. Până nu încasezi două-trei, nu te linişteşti şi, uneori, până nu luam „porţia”, nu adormeam. Începea unul să chicotească sub plapumă şi dă-i râs! Ne găseau repede fundurile când ridicau plapuma şi, în câteva minute după plânsul provocat de palmele încasate, adormeam.
Mama mă iubea mult şi nu puţine au fost clipele în care i-am simţit dragostea ocrotitoare. Dar, uite, ţin mai degrabă minte o asemenea bătaie decât clipele calde pe care mi le dăruia…
Dacă i se întâmplă, şi cu siguranţă i se va întâmpla, ducă-se acolo de unde rupea din când în când bătaia. În rai.
Comentarii