Nou popas de bucurie la Sfânta Mănăstire Voroneţ

În atmosfera de pregătire sfântă creată de cântarea catavasiei „Hristos se naşte, slăviţi-L,/ Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…”, rugăm pe Bunul Dumnezeu ca Naşterea, Tăierea împrejur şi Botezul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi înnoirea anului, să vă aducă sănătate şi belşug de împliniri duhovniceşti pe cărarea vieţii spre mântuire!

Astfel ne scriu, de la Mănăstirea Voroneţ, proinstareţa, stavrofora Irina Pântescu, şi stareţa, stavrofora Gabriela Platon, poftind credincioşii „la popas de bucurie la Sfânta Mănăstire Voroneţ”: hramul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, din ziua de marţi, 18 decembrie, cu Sfânta Liturghie oficiată de soborul de preoţi condus de ÎPS Pimen Suceveanul, urmată de o nouă revedere cu bucurie şi la agapa frăţească ce va urma. (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: