„Unirea prin cărturari”

Celebrarea marilor simboluri, a marilor valori ale neamului românesc este o datorie de onoare, o datorie permanentă pentru cei ce slujesc istoria, şi nu numai. Această datorie porneşte din faptul că aceste mari valori ale neamului românesc au conturat identitatea naţională, descriind sentimentul de apartenenţă etnică.

 Anul acesta, aşa după cum e bine ştiut, este Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri. Un prilej foarte bun de a face un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintaşilor şi a face o cuvenită reverenţă faţă de înaintaşii noştri care şi-au adus contribuţia pentru înfăptuirea unităţii naţionale.

 Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare a unităţii de neam şi de credinţă, întărită prin jertfă şi biruinţă. Pornind de la sintagma Emanciparea prin cultură, rostită cu ceva ani în urmă de universitarul sucevean Mihai Iacobescu la sesiunea omagială dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu ţara la 28 noiembrie 1918, academicianul Răzvan Theodorescu a rostit alocuţiunea intitulată Unirea prin cărturari. Aici, în Bucovina, în care academicianul Dimitrie Onciul, în vremea sa, vorbea despre un trecut de artă şi cărturărie, s-a cultivat cu insistenţă în sufletele românilor conştiinţa că au aceeaşi obârşie, ca neam, aceeaşi limbă romanică (neolatină) şi aceeaşi credinţă creştină. Altfel spus, adevărul originii romane şi al latinităţii limbii sau adevărul romanităţii românilor a fost conştientizat şi transmis de istorici, ierarhi, preoţi şi diaconi, oameni de cultură şi de artă, prin lucrări ce au fost difuzate în toate provinciile locuite de români.

 Din galeria marilor oameni ai Bucovinei, academicianul Răzvan Theodorescu a amintit în primul rând de rolul pe care l-a avut Familia Hurmuzachi, acea familie despre care Ioan I. Nistor scria că au luptat în zile bune şi în zile rele, cu stăruinţă, devotament şi sinceră dragoste pentru păstrarea naţionalităţii române, pentru dezvoltarea şi afirmarea individualităţii politice a Bucovinei.

 Fii lui Doxache Hurmuzachi, din Cernauca Bucovinei, Alexandru şi Eudoxiu, rămân în istorie ca adevărate modele de cărturari ce au militat pentru Unire prin cultură. Dacă Alexandru Hurmuzachi a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române, cel mai înalt for de cultură din ţară, Eudoxiu Hurmuzachi a fost cel care prin colecţia de Documente privind Istoria românilor, publicate de Academia Română (45 de volume), a făcut ca numeroşi istorici din ţară, din toate timpurile, să poposească asupra uriaşului fond de documente. Cât de frumos consemna în vremea sa bucovineanul V. Bumbac faptul că Umbra măreaţă a baronului Eudoxiu de Hurmuzache veghează tăcut de un secol şi ceva la poarta istoriei! Aproape întreaga istoriografie modernă este scrisă având la bază colecţia sa de documente. Peste 20000 de pagini de manuscris referitoare la perioada 1218-1818 în istoria românilor!

Apoi să nu uităm nici de faptul că aici, în Bucovina, s-a născut Tricolorul, că aici cărturari de seamă din întreg spaţiul românesc, istorici, filologi, clerici, la 1871, la Mănăstirea Putna, au adus un omagiu celui care a fost Soarele Moldovei – Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atunci, tânărul Ciprian Porumbescu avea să-i mărturisească tatălui său, preotul Iraclie Porumbescu, că a cântat Daciei întregi, cu scripca lui Grigore Vindireu.

 Cunoscând desigur acest episod din istoria Bucovinei, la aceeaşi sesiune omagială dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu Ţara la 28 noiembrie 1918, preşedintele Academiei Române, prof, univ. dr. Ioan Aurel Pop, arăta că, relativ recent, la Milano a fost identificat un document tulburător emis la doar doi ani de domnie, mai precis în 1459, prin care domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare e numit Regele Daciei, cu mai mult de un veac înainte ca Mihai Viteazul să primească acelaşi titlu.

 Comemorarea Făuritorilor Marii Uniri, a cărturarilor în mod special, a contribuţiei istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului naţional de unitate constituie o ofrandă de recunoştinţă, dar şi un prilej pentru generaţia actuală de a cunoaşte mai bine virtuţile lor, de a preţui istoria ca fiind cea dintâi carte a unei naţii ( N. Bălcescu).

 Vom încheia aceste rânduri folosind sintagma unui cunoscut istoric contemporan, şi anume că Istoria este cea mai frumoasă poveste – pentru oameni inteligenţi.

 Dr. VASILE M. DEMCIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: