Maşină radiată de 2 ani, descoperită în traficul rutier

 Luni, în jurul orei 14.50, poliţiştii suceveni au avut surpriza să descopere în traficul rutier o maşină radiată. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DJ 178F, pe raza comunei, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din judeţul Botoşani. Acesta tracta cu maşina un alt autovehicul, la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că, de fapt, autoturismul tractat figurează ca fiind radiat încă din luna noiembrie 2016. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI