Povestea vieţii pictorului bucovinean Dumitru Rusu în Bucovina vieţii sale

Pe 6 noiembrie 1918, armata română intra în Bucovina începând procesul de reîntoarcere a acesteia la Ţara Mamă. 20 de ani mai târziu, venea pe lume la Suceava, într-o Bucovină întreagă şi într-o Românie mai mare decât azi, pictorul Dumitru Rusu.

Era o noapte de iarnă, mama are primele semne şi pentru că era întâiul ei copil (şi avea să rămână şi ultimul), poate şi fiindcă şi sarcina fusese dificilă, tatăl înhamă caii la sanie şi o duce la spital la Suceava. Omătul era bine aşternut şi la ora cinci, când băieţelul şi-a anunţat naşterea, zăpada lumina cerul mai puternic decât zorii. Soarele avea să răsară abia două ceasuri mai târziu, la şapte, dar copilul fusese însemnat de misterul şi transparenţele luminii încă din prima clipă.

A crescut în raiul părintesc de la Ilişeşti, de cum a avut o hârtie şi un creion în mână a încercat să prindă, să ţină lângă el tot ce era mişcare, raţe, gâşte, flori şi crengi unduite în bătaia vântului, lunecarea norilor. A atras atenţia dnei profesoare de desen, Tudose, soţia directorului şcolii, dar când a vorbit cu părinţii, aceştia îi hotărâseră drumul: liceul „Ştefan cel Mare” la Suceava, apoi Teologia, ca să ajungă preot ca şi fratele mamei. La „Ştefan”, l-a avut profesor pe Dimitrie Loghin, al cărui ochi avizat i-a distins imediat talentul, dar nu a avut şi vreme să ucenicească sub îndrumarea sa, o pneumonie puternică l-a adus înapoi acasă. Iscusit, priceput, talentat, înzestrarea sa peste medie devenise evidentă, aşa că părinţii l-au dus la Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Civile şi Industriale din Câmpulung Moldovenesc, cu profesori pregătiţi ca pentru facultate în universităţile Imperiului, care i-au pus aptitudinile la lucru, încât arhitectura sau, la fel de bine, construcţiile ar fi putut să-i scrie viaţa. Numai că a fost surprins la orele de meditaţii de laborantul-pedagog admirându-şi colecţia de timbre „adunate de prin poduri”, vrăjit de culorile lor. În loc de pedeapsă, acesta, filatelist pasionat, i-a cumpărat-o la un preţul fabulos pentru licean a două salarii. În vacanţa aceea a descoperit anunţul Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi, care se reînfiinţa, de admitere într-o clasa a VIII-a, şi, prin diferenţe, într-o clasă a IX-a. Cu banii luaţi pe timbre a putut să meargă la Iaşi, a tras la cunoştinţa unui vecin de-al părinţilor şi a reuşit să devină elev la „Băncilă”. Ar fi putut să fie arhitect, constructor, dar o picătură cât o lacrimă, a întâmplării, a destinului a făcut diferenţa şi Dumitru Rusu a păşit puternic pe drumul chemării sale. La absolvire, a ales dintre cele două instituţii de învăţământ superior pentru artele plastice existente atunci în România „Ion Andreescu” din Cluj, mai aproape de casă. Alături de Medicină şi Farmacie, era singura facultate cu durata de şase ani. Ca să vă daţi seama câtă şcoală, câtă carte se făcea pe vremea aceea! Nu am să pomenesc de excelenţii profesori pe care i-a avut excelentul elev şi student Dumitru Rusu, doar am să amintesc că după aceea zeci, sute de elevi şi învăţăcei au avut în Dumitru Rusu un excelent profesor. Pentru că a fost şi director la Şcoala Populară, şi la Casa de Cultură a Sindicatelor şi şeful Creaţiei în Cooperaţia de Consum a judeţului Suceava, dar permanent a rămas profesor, pentru vârstele diferite adunate de Şcoala Populară de Artă, şi pentru adolescenţii de la şcolile generale 8 şi 11, precum şi de la Liceul/Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, la înfiinţarea căruia a lucrat în anul 1990 pe schelele visului, alături de neuitatul Ion Carp Fluerici, după ce în 1970 reuşise împreună cu Dimitrie Loghin, Vígh István, Mircea Hrişcă şi Veronica Gridinoc realizarea altui vis important pentru breaslă, pentru comunitatea artistică a Sucevei, a Bucovinei: înfiinţarea Cenaclului care devine Filiala Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

În toţi aceşti mulţi ani, care au trecut repede, fiindcă aşa trec anii, a respectat porunca divină a înmulţirii talantului lucrând neobosit, cu plăcere, cu respect faţă de propria înzestrare, îngrijind-o cu atenţie şi bucurie, îmbogăţind-o: a avut peste 40 de personale de pictură, grafică, metalo-plastie, ilustraţie de carte, afiş, numeroase participări la expoziţii colective, de grup, a fost apreciat cu numeroase premii, între care trei ale manifestării de deosebit prestigiu – „Voroneţiana” şi a avut parte de recunoaşterea valorii creaţiei sale din partea tuturor criticilor şi istoricilor de artă care s-au aplecat asupra ei. Localitatea de suflet, comuna Ilişeşti, i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare, iar pictorul Dumitru Rusu a adăugat frumuseţii ei date de peisaj şi de oameni parte din frumuseţea tablourilor sale reunite într-o expoziţie permanentă la Primăria aşezării.

Anul trecut, în tabăra de creaţie de la Vama, artistul plastic Mihai Pînzaru-Pim l-a văzut într-un portret ca un solitar lup de mare. Dar singurele mări colindate cu adevărat de Dumitru Rusu au fost munţii, dealurile, colinele, văile, pajiştile, râurile, pârâurile, satele Bucovinei. Aşa cum ne-o arată şi expoziţia de acum (de văzut şi de revăzut!), deschisă la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava şi intitulată „Peisaj bucovinean”. Personal mă bucur că a ales pentru ea atâtea lucrări din zona copilăriei şi adolescenţei mele, din Vama şi Câmpulung, dar, fireşte, partea leului revine Ilişeştiului: o lucrare, reluată pe afiş, arătându-ne ceea ce pictorul vede pe fereastra şi din pragul casei, ne vorbeşte despre bisericile ca nişte coloane suave şi rezistente deopotrivă între cer şi pământ, o alta ne duce la săniuş pe uliţa copilăriei în splendoarea iernilor dintr-atâtea tablouri şi aşa mai departe, nimic nu rămâne neexplorat şi nepictat în spaţiul său de Baladă. Născut la ceas matinal, Dumitru Rusu celebrează în această expoziţie lumina şi lumea în lumina dimineţii şi a amiezii, trecerea lor prin anotimpuri, creaţiile durabile ale omului aşezării rurale, casă, moară, mănăstire, el însuşi, omul, deja în altă parte, zidind altceva sau pur şi simplu prins în truda pentru pâinea noastră cea de toate zilele. Artistul zugrăveşte ceea îi aduce în suflet bucurie, încântare, este un pictor al iubirilor sale şi al frumuseţii care generează bucurie, încântare. Bucurie, încântare artistică şi sufletească deopotrivă, în măsura în care distincţia este posibilă.

Ca şi la impresionanta expoziţie de la a 75-a aniversare, impresionantă prin numărul lucrărilor, 95, desfăşurate atunci într-un spaţiu cu mult mai generos, de înaltă, superioară calitate fiind şi acelea şi cele de acum, Dumitru Rusu a ales şi pentru această sărbătoare, a împlinirii a 80 de ani de viaţă, acuarele, acuarela. Pentru că dintre atâtea instrumente pe care şi-a exercitat talentul, acuarela rămâne favorita, preferata. O dovadă de autocunoaştere şi de mare curaj. O acuarelă cere culori, pensulă, apă, hârtie, toate de cea mai bună calitate cu putinţă, tabloul deja construit mental, şi în ansamblu, dar şi în detaliu, şi o extraordinară rapiditate, perfecţiune a execuţiei. Începând cu cerul, pe suportul ud sau semiud, artistul trebuie să înalţe munţii, să facă apa să curgă prin văile lor, să adune fânul în căldura clăilor, să ridice casa, să desfăşoare satul – să-şi aştearnă închipuirea hrănită de realitate în mai puţin de jumătate de oră, altfel oxidarea pigmenţilor denaturează, strică totul. Şi tot aşa, o singură greşeală face tabloul de aruncat la coş, fiindcă în acuarelă corecturile nu sunt posibile. Această rapiditate a execuţiei în ritm cu suflul inspiraţiei îndepărtează în general artiştii de acuarelă, poate ca şi pe medici de chirurgie. Desigur, artistul Dumitru Rusu a câştigat mereu lucrând, este un maestru al acuarelei, cred că singurul pe care îl are azi Bucovina, de multă vreme şi pentru multă vreme. Un maestru al acuarelei comparabil cu cei mai inspiraţi maeştri japonezi ai haiku-ului, care în 17 silabe concentrează sentimente de povestit, de sugerat, de nuanţat în sute de pagini!

Un peisagist pictează trecând peisajul prin propriii ochi şi propria viziune, ştim cu toţii, atunci când vorbim de artiştii plastici autentici. Lucrările sale nu numai arată, ci ne şi spun ceva, simţăminte, stări, uneori ceva inexprimabil, dar iscat în noi de aceste lucrări. Însă Dumitru Rusu face pasul mai departe, uneori schimbă realitatea pe care o pictează după legile artei, o recompune, de pildă în acest Voroneţ micşorează distanţa dintre zidiri după echilibrul suprafeţei, iar alteori chiar o creează. Fiindcă această moară pe apă din Mănăstirea Humorului, la care mergea cu bunicul să macine grâul, nu numai că nu mai există, dar cu siguranţă nici nu a existat aşa cum o vedem. După cum nici băiatul la săniuş de pe uliţa copilăriei, nici uliţa nu au existat cum ne apar în acuarela dedicată lor. Pentru că memoria se schimbă odată cu noi, iar în cazul unui artist, cred, dă câştig de cauză închipuirii. Interpret de virtuozitate al peisajului bucovinean pe strune sufleteşti de mare sensibilitate, Dumitru Rusu este la 80 de ani şi un creator de peisaj, după legile artei şi ale realităţii văzute şi nevăzute.

La acest vernisaj îi are alături, ca întotdeauna în viaţă, pe doamna sa, Lucia, şi pe cei de un sânge cu el, fiii, Mihai şi Dan, nepoţii, Matei şi Antonia. În primăvară, dna Lucia Rusu şi dl Dumitru Rusu au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Tablourile, circa 50, din această expoziţie sunt pictate în ultimii cinci ani, preponderent în ultimii trei-doi. Mai are acasă, deoarece nu au încăput aici, tot pe atâtea.

Să împlineşti 80 de ani cu o minte „brici” şi cu o bună condiţie fizică nu este chiar atât de des întâlnit. Dar să te sărbătoreşti la 80 de ani în desăvârşită putere creatoare este ceva cu adevărat rar!

Artistul bucovinean Dumitru Rusu este un om binecuvântat!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: